PSD susţine prelungirea măsurii de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază

Social-democraţii consideră că datele statistice oficiale prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că decizia Guvernului de a limita adaosul comercial la alimentele de bază şi-a atins obiectivele principale de a tempera inflaţia şi de a proteja puterea de cumpărare a cetăţenilor cu venituri mici şi medii. Ca atare, PSD susţine fără rezerve prelungirea acestei măsuri, pentru cel puţin încă trei luni de zile, inclusiv cu posibilitatea de a se introduce noi produse esenţiale în lista alimentelor cu adaos limitat, agreate în urma consultărilor dintre Ministerul Agriculturii şi asociaţiile de profil.

Social-democraţii mai subliniază că, spre deosebire de alte măsuri pentru combaterea creşterii preţurilor aplicate în alte state din Uniunea Europeană, soluţia promovată de PSD nu a perturbat piaţa de profil şi nu i-a afectat în niciun fel pe producătorii români.

Chiar dacă limitarea adaosului comercial nu impune comercianţilor preţuri finale fixe, datele INS ne arată că această măsură a descurajat în mod evident creşterile speculative de preţuri practicate de unii comercianţi pe fondul incertitudinilor economice regionale şi globale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CIA a cumpărat agenți cu viagra

    Foști oficiali ai serviciilor secrete americane au dezvăluit că...

    Trump a transformat NATO într-o afacere pentru industria militară americană. ROMÂNIA VA PLĂTI!

    Președintele SUA, Donald Trump, a transformat efectiv relația SUA-NATO...

    Putin l-a sunat pe Trump să îi spună că victoria în Ucraina e aproape

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei...

    Miliardarul lui Macron

    Președintele francez Emmanuel Macron, având în vedere planurile sale...

    Omul cheie de la Beijing

    Înaintea unui posibil al patrulea mandat, președintele chinez Xi...

    Articole relationate

    Categorii populare