Aproximativ 6.000 de camioane participă la protestul transportatorilor

Aproximativ 6.000 de camioane participă în acest moment la protestul transportatorilor, nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români din Transporturi (FORT), Augustin Hagiu.

El a precizat că o delegaţie poate fi prezentă joi la Guvern, pentru discuţii.

„Cred că s-a ajuns la 6.000 de camioane în momentul de faţă: faptul că RCA-ul a explodat în ultimii doi ani, practic s-a triplat la clasa B0, faptul că în continuare avem probleme mari la frontierele de sud şi de vest: timp de aşteptare, abuzuri şi încă mai sunt cântare acolo, faptul că se pregăteşte o triplare a valorii taxelor de drum începând cu ianuarie 2025 – vor plăti rovinietă şi Go Box, faptul că nu există dialog absolut deloc. De un an şi jumătate zici că nici nu avem secretar de stat sau ministru la Transporturi. Sunt zero întâlniri, zero discuţii, zero dialog. Toate măsurile vin grămadă. S-au adunat foarte multe probleme la care nimeni din Guvern sau din ministerele de resort nu vrea să se aplece şi evident că oamenii se manifestă aşa cum îi vedeţi”, a spus Augustin Hagiu.

Preşedintele FORT a precizat că el a încercat să fie „liantul între cei care protestează şi Guvern”, dar, deocamdată, nu s-a primit niciun semn din partea Executivului referitor la o eventuală discuţie.

„Nu ştiu ce o să iasă, nu mă pot antepronunţa. Aştept şi eu să văd ce au de gând să facă, dacă se întâlnesc cu oamenii aceştia, cum, când şi în ce fel. Eu le-am transmis (la Guvern – n. r.) când pot fi disponibili, ce şi-ar dori să discute şi la ce nivel. Guvernul nu a revenit cu niciun răspuns. Noi le-am spus clar că delegaţia poate fi mâine prezentă la Guvern”, a susţinut Hagiu.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe autostrada A 1 Bucureşti – Piteşti, de la kilometrul 13+500 de metri până la intrarea în DN Centura Bucureşti, traficul autovehiculelor este blocat miercuri de mai multe autocamioane ale transportatorilor rutieri care protestează, circulând cu viteză minimă.

De asemenea, s-a format coloană de autovehicule şi pe Centura Capitalei, între localităţile ilfovene Chiajna şi Bragadiru, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, situaţii similare sunt prezente şi în alte zone ale ţării pe centurile marilor municipii, circulaţia rutieră desfăşurându-se îngreunat, cu viteză foarte redusă, pe alocuri blocându-se. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum traduc rușii promisiunile lui Trump pentru Zelenski

    Conferința de presă a lui Donald Trump și Volodimir...

    Șefa Russia Today: A rămas puțin timp până la al treilea război mondial

    Înarmarea Ucrainei și ajutorul acordat pentru atacuri împotriva Rusiei...

    Emisari chinezi și americani între DC și Beijing

    Înaintea alegerilor intermediare din noiembrie din Statele Unite, autoritățile...

    Șeful CJ Caraș Severin anunța investitii in siguranța pe munte în Banatul Montan

    Bani europeni pentru siguranța pe munte în Banatul Montan....

    PROIECTUL PENTRU MODERNIZAREA STAȚIEI DE SALVARE A INTRAT ÎN ETAPA DE CONTRACTARE

    Un nou proiect depus de Consiliul Județean Mehedinți a...

    Vicepreședintele Zanzibar al lui Bolo lăsat baltă de primarii din Caraș Severin

    Cei mai mulți dintre primarii liberali de Caraș-Severin nu...

    Articole relationate

    Categorii populare