George Simion, la Constanța: „Prea mult a fost rău românilor. În anul 2024 va fi, în sfârșit, bine!”

Președintele AUR, George Simion, a participat astăzi la slujba de Bobotează oficiată de ÎPS Teodosie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
„Astăzi se sfințesc apele, fiind o zi în care trebuie să separăm răul de bine. Prea mult a fost rău românilor. În anul 2024 va fi, în sfârșit, bine! Apele sfințite să spele tot răul din lume, să ne ajute să ne regăsim credința și să ne întărească în convingerile noastre. Să ne dea puterea de a merge mai departe, de a lupta pentru ceea ce este drept și de a ne păstra unitatea și solidaritatea”, a transmis George Simion.
Președintele AUR a subliniat că, la Constanța, la fel ca peste tot în România, oamenii sunt calzi și primitori. „Aceasta este forța noastră, aceasta este esența poporului român. Să ne păstrăm aceste valori, să ne păstrăm ospitalitatea și bunătatea. Să ne păstrăm credința și să ne unim în rugăciune, astăzi, de Bobotează, pentru a cere binecuvântarea și protecția Domnului”, a adăugat acesta.
George Simion, alături de mii de credincioși, a mers alături de ÎPS Teodosie în Procesiunea de Bobotează, de la catedrală până în Portul Turistic Tomis, acolo unde Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de Sfințire Mare a Apei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare