spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
5.1 C
București

Scandalul Delon, moștenirea și plata taxelor

Fiul cel mare al starului francez Alain Delon, Anthony, a declarat vineri că declaraţiile sale critice la adresa surorii lui vitrege nu au legătură cu chestiunea moştenirii ci cu locul în care actorul îşi va petrece ultima parte a vieţii, acuzând-o pe Anouchka Delon că doreşte să îl mute pe tatăl ei în Elveţia din motive financiare, informează AFP conform Agerpres.

„Vreau să încep prin a stinge un incendiu (…) pentru că toate aceste discuţii despre bani, despre moştenire, toate aceste supoziţii îmi provoacă greaţă, pentru că nu este vorba despre aşa ceva”, a declarat Anthony Delon pentru postul de televiziune CNews, la o zi după un interviu apărut în revista Paris Match în care a acuzat-o pe Anouchka că îl manipulează pe tatăl lor, a cărui stare de sănătate a intrat în declin după un accident vascular cerebral (AVC) suferit în 2019.

În replică, Alain Delon, o legendă a cinematografiei, în vârstă de 88 de ani, a anunţat că intenţionează să depună plângere împotriva fiului său cel mare, denunţând o „debandadă mediatică” şi o dorinţă de a-i face rău lui şi fiicei sale, care, la rândul ei, a anunţat o plângere pentru defăimare, calomnie, ameninţare şi hărţuire.

„Chestiunea moştenirii este reglată”, a dat asigurări Anthony Delon. „Sora mea va primi 50% din toată averea tatălui meu. Fratele meu (Alain-Fabien) şi cu mine vom primi ceea ce se cheamă ‘partea de rezervă’, deci avem 25%”, a detaliat cel mai mare dintre copiii celebrului actor francez.

„În schimb, eu şi fratele meu vrem ca dorinţa tatălui nostru să fie respectată” şi ca el să fie lăsat să trăiască în reşedinţa lui din Douchy-Montcorbon (din centrul Franţei), a explicat Anthony Delon, acuzându-şi sora că vrea „să îl ducă” pe starul francez în Elveţia, ţara în care acesta are rezidenţă administrativă şi a cărei cetăţenie o deţine din 1999.

„Teama” Anouchkăi este că tatăl meu va fi redefinit ca francez, ca cetăţean francez, ceea ce ar duce la „o enormă taxă” post-mortem, a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare