Alianța Maghiară din Transilvania anunță că „continuă” lupta pentru autonomie

În ciuda respingerii de către Parlamentul României, Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) continuă lupta pentru autonomie, atât la nivelul administraţiilor locale, cât şi la cel al forurilor de decizie de la Bucureşti, şi se angajează să depună din nou proiectele de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, a comunicat preşedinţia naţională a partidului maghiar, vineri, către agenţia ungară de presă MTI.

În comunicat, preşedinţia aminteşte că joi, Camera Deputaţilor a respins cu o majoritate covârşitoare proiectele de lege privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală a maghiarilor transilvăneni, iar vineri, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Senat. “Lucrurile s-au întâmplat “cu o viteză umilitoare, prin încălcări multiple ale prevederilor parlamentare, într-o atmosferă anti-maghiară”, se precizează în comunicat.

Potrivit AMT, “deşi în forurile internaţionale România încearcă în mod constant să creeze aparenţa că ar fi un “stat-model” care a rezolvat exemplar situaţia comunităţilor naţionale autohtone care trăiesc pe teritoriul său şi a asigurat respectarea largă a drepturilor acestora, realitatea este complet alta”. Politicienii români au dovedit acest lucru prin voturile lor de respingere, precum şi prin manifestările anti-maghiare, întrucât nu sunt dispuşi nici măcar să poarte o discuţie despre autodeterminare, scrie în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Articole relationate

    Categorii populare