47% din ucrainieni au părere pozitivă despre România

Ungaria este singurul stat membru al UE din vecinătatea Ucrainei față de care predomină o atitudine negativă în rândul majorității (46%) cetățenilor ucraineni chestionaţi de Centrul Razumkov din Kiev și Fundația pentru Inițiative Democratice.

Rezultatele sondajului arată că 27% dintre ucraineni au o atitudine neutră faţă de Ungaria, iar 21% au o părere pozitivă despre statul vecin. În același timp, percepţia ucrainenilor cu privire la modul în care populația maghiară vede Ucraina, de asemenea, este în mare parte negativă: 37% dintre cei chestionaţi cred că cetăţenii maghiari au o atitudine negativă faţă de Ucraina. Alți 17% cred că maghiarii au o atitudine pozitivă față de Ucraina, iar 29% au afirmat că au o părere neutră. Lider în ceea ce privește nivelul de atitudine pozitivă a ucrainenilor față de țările vecine este Polonia – 66% dintre ucraineni au o atitudine pozitivă față de această ţară, în timp ce doar 8% au o atitudine negativă, iar 22% dintre cetățeni susţin că au o atitudine neutră. Fiecare al doilea ucrainean (51%) consideră că populația Poloniei are o atitudine pozitivă față de Ucraina, în timp ce 13% dintre respondenți cred că polonezii au o atitudine negativă față de Ucraina. O atitudine pozitivă în structura opiniei publice predomină atât față de Republica Moldova (49,5% au o părere pozitivă, iar 8% – negativă), cât și față de România (47% au o părere pozitivă, iar 9% – negativă). 38% dintre ucraineni au declarat că au o atitudine neutră față de cele două state. Opinia publică ucraineană despre Slovacia este împărțită în mod egal între cei care au o atitudine neutră față de această țară și cei care au o percepție pozitivă (38,5% în cazul ambelor ţări). Sondajul mai arată că 78% dintre ucraineni au o atitudine negativă față de Belarus, iar majoritatea (58%) au declarat că au o părere cu siguranţă negativă. 12% manifestă o atitudine neutră faţă de acest stat vecin, care ajută Rusia în războiul declanşat împotriva Ucrainei. Potrivit sondajului, mai puțin de 5% dintre ucraineni au o atitudine pozitivă față de Belarus. În plus, majoritatea covârșitoare a ucrainenilor consideră că populația Republicii Belarus are o atitudine negativă față de Ucraina. Menţionăm că Rusia nu a fost luată în calcul la realizarea sondajului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump și Musk au făcut pace pe 100 milioane de dolari

    Miliardarul Elon Musk și președintele american Donald Trump și-au...

    Scandalul întâlnirii șefei CCR cu Bolojan

    Doamna Președinte CCR Simina Tanasescu, sunt necesare precizări cu...

    Cerealele ucrainiene, o nouă lovitură pentru fermierii români

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită, într-o scrisoare...

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Articole relationate

    Categorii populare