Tomac: Cum s-a votat în parlamentul olandez acceptarea Bulgariei în spațiul Schengen?

Cum s-a votat în parlamentul olandez acceptarea Bulgariei în spațiul Schengen? În seara zilei de 21 decembrie, a avut loc o dezbatere aprinsă în parlamentul olandez cu privire la politica privind străinii și azilul. În cadrul acestei dezbateri, a fost depusă o moțiune împotriva propunerii guvernului interimar Rutte de a susține intrarea Bulgariei în spațiul Schengen. Deputatul Caspar Veldkamp de la Nieuw Sociaal Contract a depus moțiunea prin care solicita ca Olanda să se alăture poziției Austriei și anume să accepte intrarea Bulgariei în Schengen în etape, întâi doar pe cale aeriană, nu și terestră, afirmă pe Facebook europarlamentarul PMP Eugen Tomac.

CE MAI SUSȚINE TOMAC:

În cadrul dezbaterii, secretarul de stat pentru Justiție și securitate în domeniul azilului și migrației, Eric van der Burg, a declarat: „În această moțiune se spune că trebuie să sprijinim un eventual rezultat al negocierilor. În dezbaterea de ieri am explicat că aici este vorba de unanimitate, sau cel puțin, trebuie să fie vorba de unanimitate. În momentul în care Austria pune această cerință, nu putem face altceva decât două lucruri. Putem spune că acceptăm dorința Austriei, conform acestei moțiuni, aș putea spune. Sau putem spune: nu, considerăm că, dacă această dorință a Austriei este pe masă, nu vom permite Bulgariei și României să adere în niciun fel”. Interesantă este menționarea țării noastre în condițiile în care demersul parlamentar viza doar Bulgaria.

În final, această moțiune a picat la vot. Interesant este faptul că partidul (PVV) condus de către extremistul Geert Wilders, câștigătorul alegerilor din 22 noiembrie, a votat împotriva moțiunii.

În schimb, partidele Christian Union, Nieuw Sociaal Contract, VVD, CDA și partidul populist al fermierilor BBB au votat pentru moțiune.

Atât votul dat, cât și schimbarea radicală a poziției oficiale a Olandei, arată că premierul interimar Mark Rutte este într-o campanie agresivă pentru șefia NATO, motiv pentru care a abandonat mesajul anunțat în comun cu Nehammer la începutul acestui an, pe 26 ianuarie, la Viena, când anunțau un front comun împotriva extinderii spațiului Schengen.

Rămâne de văzut dacă Austria renunță la condițiile absurde impuse atât României, cât și Bulgariei, sau va bloca în continuare un drept garantat de tratatele UE și acordul Schengen.

Anul 2023 se încheie fără o perspectivă clară de eliminare a frontierei UE pentru noi, de aceea cred că Guvernul trebuie să se pregătească pentru un demers serios la CJUE, având în vedere că am pierdut până acum peste 100 de miliarde de euro, iar acest aspect nu mai poate fi ținut ascuns.

De asemenea, Președintele Iohannis trebuie să ceară o dezbatere urgentă în Consiliul European pe acest subiect. Nu poate un guvern prorus precum cel de la Viena să ne umilească la nesfârșit. Chestiunea extinderii Schengen nu mai este o problemă intre noi și Viena, a devenit o problemă majoră europeană.

Scenariul cu întărirea în două etape este inacceptabilă, această abordare nu este europeană, ci profund sovietică. După ce că așteptăm de 13 ani să ne bucurăm de libera circulație, cineva vrea să mulțumim pentru că suntem primiți doar pe calea aerului, deși Europa unită s-a clădit la pas, nu prin zbor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare