Parlamentul Italiei a respins fondul de salvare al zonei euro

O majoritate a deputaţilor italieni, atât din coaliţia de dreapta a premierului Giorgia Meloni, cât şi din opoziţie, au votat joi împotriva ratificării reformei Mecanismului European de Stabilitate (MES), fondul de salvare al zonei euro, transmite France Presse.

Italia era ultima ţară membră a zonei euro care nu ratificase reforma, ce încă nu poate intra în vigoare după votul de respingere dat de parlamentul de la Roma, survenit la o zi după un acord convenit între statele UE pentru relaxarea regulilor bugetare fixate în Pactul de stabilitate şi creştere, relaxare favorabilă statelor UE puternic îndatorate, precum Italia.

Premierul Giorgia Meloni ar putea totuşi să revină în parlament cu propriul text – cel respins joi a fost propus de opoziţie – şi să ceară aprobarea lui. Comisia de finanţe a Camerei Deputaţilor ceruse respingerea legii de ratificare a reformei MES întrucât acestui act normativ îi „lipsesc mecanismele adecvate care să asigure implicarea parlamentului în procedura de solicitare a activării MES, excluzând astfel parlamentul din procedurile de importanţă semnificativă asupra deciziilor de politică economică şi financiară”.

Însă liderul formaţiunii Liga din coaliţia de guvernare, vicepremierul Matteo Salvini, s-a manifestat oricum împotriva ratificării reformei MES şi a salutat votul de joi, afirmând că „pensionarii şi lucrătorii italieni nu vor mai risca să fie puşi să plătească salvarea băncilor străine”.

Statele zonei euro au convenit la începutul anului 2021 asupra acestei reforme care sporeşte capacităţile financiare ale fondului de salvare şi atribuţiile acestuia în materie de supraveghere financiară a statelor aflate în dificultate

Hot this week

Topics

Mai mult

    Finlanda dă drumul la alcool

    Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației...

    Euro digital vrea să lovească Visa și Mastercard

    Banca Centrală Europeană (BCE) a obținut marți un sprijin...

    Vatican: Fără predici ținute de femei catolice

    Vaticanul a reconfirmat marți o regulă foarte veche a...

    Analist militar rus: Occidentul nu lasă Rusiei altă opțiune decât să ajungă la Kiev

    Occidentul nu lasă Rusiei altă opțiune decât să ajungă...

    UNICAT ÎN EUROPA: Petrolul se ieftinește, dar carburanții se scumpesc în România. DE CE?

    Când petrolul se ieftinește, iar carburanții se scumpesc, România...

    Băncile din România au făcut un profit de 3 miliarde de euro in 2025

    Profitabilitatea sectorului bancar românesc s-a menținut la un nivel...

    Articole relationate

    Categorii populare