Președintele Poloniei acuză noul guvern Tusk că instaurează anarhia

Noul guvern condus de Donald Tusk pune în practică reforme ce pot fi considerate ”anarhie”, a declarat joi preşedintele polonez Andrzej Duda, pe fondul tensiunilor între şeful statului şi noul executiv, pro-european, de la Varşovia, relatează Reuters conform Agerpres.

Miercuri, guvernul Tusk a destituit conducerea media de stat, după ce în ajun parlamentul polonez adoptase o rezoluţie prin care solicita reinstaurarea imparţialităţii serviciului public de media.

În ultimii opt ani, posturile publice de radio şi televiziune poloneze şi agenţia de presă PAP deveniseră presa de partid a guvernului PiS (Partidul Lege şi Justiţie), care a ”realizat în mod evident sarcini de propagandă”, indica rezoluţia votată marţi de legislativul de la Varşovia.

Duda, apropiat al fostului guvern condus de PiS, a declarat pentru postul privat Radio Zet că maniera bruscă în care au fost aplicate schimbările a încălcat Constituţia ţării, ocolind procedurile parlamentare adecvate.

”Acestea sunt acţiuni complet ilegale. Este pur şi simplu anarhie”, a subliniat şeful statului polonez.

Reorganizarea posturilor publice de radio şi TV este una dintre priorităţile noului guvern polonez.

Alegerile parlamentare poloneze din 15 octombrie au fost câştigate de o alianţă tripartită condusă de Donald Tusk. Formaţiunea PiS, care s-a aflat la putere din 2015, se află acum în opoziţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Foreign Policy: Nietul Americii, drona din România și Ucraina

    Administrația SUA a respins solicitările aliaților europeni de a-și...

    Fiul lui Ilie Dumitrescu internat la Obregia după un nou scandal

    Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept Toto Dumitrescu,...

    Magyar vrea să devină cu Vișegrad „o mare putere”

    Premierul ungar Peter Magyar și-a afișat încă o dată...

    Primarul din Turnu Severin a luat la rând cartierele orașului

    Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a continuat și...

    Finlanda dă drumul la alcool

    Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației...

    Articole relationate

    Categorii populare