Maidan la Belgrad condus de o politiciană a Opoziției de origine română

Din partea listei „Serbia împotriva violenței”, Marinika Tepić și Miroslav Aleksić , aflați de luni în greva foamei, au anunțat astăzi că vor folosi toate mijloacele legale pentru a anula alegerile parlamentare și locale de la Belgrad, deoarece au dovezi că furt de alegeri, pe care le-au înaintat la Comisia electorală, urmând să se adreseze Curții Constituționale. 

Serbia împotriva Violenței este principala opoziție la partidul condus de Vucic. Marinika Tepić este de origine română. Ei au obținut 23% din voturi față de 47% partidul lui Vucic. Protestul vizează in principal alegerile din Belgrad.

Marinika Tepić, vorbind cu jurnaliştii în faţa sediului Comisiei Electorale Republicii (REC), a spus că la alegerile de duminică a avut loc un „furt de proporţii epice, prin introducerea alegătorilor din alte ţări”.

Aleksić a subliniat că dovezile furtului de alegeri au fost date public de unii oameni din Republica Srpska, precum Jelena Trivić, concurentul lui Milorad Dodik la alegerile pentru președintele acelei entități din Bosnia și Herțegovina, care a făcut o poză și a postat că ea introduce un buletin de vot pentru alegerile de la Belgrad, iar în mână ține un bilet pentru alegerile parlamentare, sau primarul Municipiului Sokolac, Milovan Bjelica.

El a mai spus că „Serbia împotriva violenței” are videoclipuri cu oameni din Republica Srpska aduși la Belgrad, din mai multe locuri.

În timpul protestului de ieri la protestele din fața RIK, directorul RZZS Miladin Kovačević a fost atacat, iar două persoane au fost arestate astăzi din cauza incidentelor. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea americano-ruso-arabă a Lukoil

    Negociatorii continuă să discute acordul de achiziționare a activelor...

    Putin l-a invitat pe Schröder la ziua sa de naștere

    Președintele rus Vladimir Putin, aflând că fostul cancelar german...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    Articole relationate

    Categorii populare