spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
3.2 C
București

Ambasadorul desemnat al României în Germania: Contributia rușilor la răstunarea lui Ceaușescu a fost mai importantă decât revolta eroica a românilor pe străzi/ ROMÂNII AU O PĂRERE DEFORMATĂ DESPRE RUȘI

Contributia rusilor, dar si a altor tari care atunci erau in complicitate cu Rusia pentru marile schimbari din Est, a fost mai determinanta in alungarea lui Ceausescu decat revolta eroica a romanilor pe strazi, a declarat ambasadorul desemnat al României în Germania Federală, Emil Hurezeanu, într-un interviu pentru revista Sinteza.

Rusia a ramas un dusman imuabil (al Romaniei – n.red.). Noi am pierdut din vedere ca 25 de ani, cel putin, daca nu 30, de la venirea lui Gorbaciov din 1985, pana ieri, alaltaieri, Occidentul a incercat sa aiba relatii normale cu Rusia. Si unii, si altii au castigat in urma acestor relatii. Relatii economice, relatii comerciale, relatii de parteneriat militar, de securitate si precis se va mai ajunge o data la asta, pentru ca Rusia este una dintre marile puteri ale concernului european. Rusii sunt un popor activ si egal cu marile popoare, protagonisti ai istoriei europene. Noi nu putem considera ca am avut mereu dreptate in imaginea noastra inghetata si oarecum deformata despre rusi. Chiar daca astazi putem spune altora: <<Noi v-am spus! Ati avut prea mare incredere in rusi si uite ce a iesit din asta!>>, asta nu inseamna ca am fi mai imuni in fata omuletilor, daca ar aparea. Aici lucrurile sunt mai complicate, a mai declarat Hurezeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare