Ambasadorul Germaniei la Priștina: România ar putea recunoaște Kosovo

Ambasadorul Germaniei în Kosovo, Jorn Rohde, a declarat că progresul în dialogul cu Serbia ar putea duce la recunoașterea Kosovo de către toate cele cinci țări UE (Spania, Grecia, Cipru, Slovacia și România), care nu au făcut încă un astfel de pas, relatează publicația zeri.info conform RFI.

El a adăugat că dialogul este, de asemenea, o condiție pentru avansarea Serbiei către integrarea în UE, subliniind că nu a fost deschis niciun capitol în această direcție pentru acest stat în ultimii doi ani.

Ambasadorul a reamintit și despre crearea Asociației Municipiilor cu Majoritate Sârbă, care, potrivit Comisiei Europene, este o condiție pentru aderarea Kosovo la Consiliul Europei. În acest interviu, Rohde a subliniat necesitatea implementării rapide a acordurilor încheiate între Kosovo și Serbia.

În ceea ce privește securitatea în regiune, diplomatul german a spus că NATO și-a întărit forțele în urma atacului din 24 septembrie de la Banjskë, în nordul țării, atac al militanților sârbi contra poliției kosovare. Rohde a spus că Serbia a indicat clar responsabilitatea pentru acest atac, precizând că Milan Radoiçiq, comandantul militanților, arestat deja, trebuie tras la răspundere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare