George Simion: Festivismul inutil al lui Marcel Ciolacu și condițiile Austriei pentru a intra în Schengen

Aproape de miezul nopții, Marcel Ciolacu a avut o tresărire: a ținut să ne anunțe că a „înfrânt” și că Austria face un pas înapoi în privința Schengen. Au sărit toate trompetele pesediste pe El Lider Maximo ca să aplaude victoria Schengen. Doar că, miezul nopții a trecut, dimineața a venit și cu toții și-au dat seama că în anunțul lui Marcel sunt fisuri…multe fisuri.De ce?, scrie George Simion pe șițe-ul său.

CE MAI SUSȚINE GEORGE SIMION:

În primul rând, lucrurile nu sunt nici pe departe clarificate cu privire la Schengen. A fost recent un Consiliu JAI în cadrul căruia Austria a spus un mare „NEIN” României. De asemenea, Nicole de Moor, secretar de stat pentru migraţie şi azil în guvernul Belgiei, a declarat săptămâna aceasta că există discuţii despre extinderea spaţiului Schengen în viitor (deci nu acum!!!), dar că mai întâi sistemul însuşi trebuie reformat! (nu știm când)

Sunt două aspecte care fac ca discursul lui Marcel Ciolacu de Buzău să devină golit de conținut.

A doua chestiune: problema cea mai mare cu privire la Spațiul Schengen, acolo unde România are cele mai mari pierderi economice, este pe zona de transport rutier, adică în privința granițelor terestre. Accederea doar cu spațiul aerian nu va rezolva nici pe departe cozile pe care trebuie să le îndure transportatorii români, dar nici pierderile financiare pe care aceștia le suferă. Practic, nu se rezolvă nimic.

Suntem de acord să intrăm în Schengen chiar și cu spațiul aerian, dar nu cu prețul de a rămâne fără un termen bine stabilit pentru granițele terestre, pentru transportul rutier! Dacă Marcel Ciolacu și coaliția PSD-PNL acceptă acest fruct otrăvit al Austriei, de a ne bucura la aderarea cu spațiul aerian doar pentru a ne închide gura dar fără a ști sigur când vor fi ridicate granițele terestre, atunci vom asista la o uriașă trădare a intereselor României.

A treia problemă și poate cea mai importantă: care este prețul acestei „înduplecări” din partea Austriei? Ce oare au promis Marcel Ciolacu, PSD și PNL austriecilor? Ce le-au mai dat la schimb doar ca să se laude puțin în țară înainte de anul electoral 2024? De asemenea, ce condiții a pus Austria pentru a fi de acord cu această aderare cu spațiul aerian? Sunt întrebări legitime la care românii au nevoie de răspunsuri!

Probabil că iar vom afla că Guvernul PSD – PNL a fost de acord cu renunțarea la o parte din resursele țării, vom descoperi că avem noi de plătit bani Austriei și nu invers.

Festivismul lui Marcel Ciolacu și al celor din coaliția PSD-PNL se năruie treptat, pe măsură ce luăm și analizăm toate elementele ce țin de aderarea la Schengen.

În doar câteva ore de la „marele anunț” ne dăm seama că Marcel Ciolacu și pesedisto-peneliștii au înghițit ca niște gușteri un mare nimic din partea Austriei, care doar speră să scape de presiunea românilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce face Japonia cu urșii

    Din cauza recrudescenței atacurilor comise de urși, Japonia a...

    Ziua Poliției Penitenciare la Drobeta Turnu Severin

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat astăzi...

    Mureșul vrea să atragă turiști străini

    Județul Mureș își promovează potențialul turistic pe piețele internaționale....

    Marina americană are probleme cu un tip de rachetă

    Marina SUA a întâmpinat probleme la desfășurarea unei versiuni...

    Ambasada Rusiei in Stockholm atacată cu drone

    Ambasadoarea Suediei la Moscova, Christina Johannesson, va fi convocată...

    Nou val de căldură așteptat in Europa: 44 grade

    Spania și Franța se pregătesc pentru un nou val...

    Femeia care „citește” gândurile lui Trump

    Pe 20 ianuarie 2025, Trump a numit-o oficial pe...

    NATO îl sfidează pe Trump

    NATO intenționează să-și înlocuiască flota învechită de avioane AWACS...

    Articole relationate

    Categorii populare