Scandal Brâncuși între maestrul Holender și curatoarea expoziției din Timișoara: „Brâncuși a fost onorat de regimul comunist”

“Au făcut Expoziția Brâncuși, foarte bine venită. Totuși, Brâncuși este una dintre tristele amintiri ale României. După anii 45, Brâncuși a donat totul României gratis tot ce a făcut, și România nu a luat nimic, fiindcă Brâncuși pe vremea aceea era împotriva esteticii socialiste și conducerea de atunci a țării a considerat că nu are nevoie de așa ceva, de operele marelui artist. Să le păstreze acolo, la Paris”, a declarat zilele trecute Ioan Holender, fostul cel mai longeviv director managerial al Operei de Stat din Viena, criticând organizarea Timișoara, Capitala Cultural Europeană.

El este contrazis public de curatoarea expoziției Brâncuși de la Timișoara.

Doina Lemny, reputată specialistă în opera lui Constantin Brâncuşi, a subliniat, sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, că Brâncuşi a fost întotdeauna onorat în ţară, nefiind renegat de regimul comunist.

„Doresc să afirm şi să reafirm că Brâncuşi a fost întotdeauna onorat în ţară la noi. În ’70, în plină eră Ceauşescu, i s-a deschis o mare expoziţie, ca să nu mai vorbim că în ’56 i s-a deschis prima expoziţie retrospectivă la Bucureşti. Deci cu un an înainte ca el să moară. În ’70 i s-a deschis o expoziţie, în ’67 i s-a făcut un colocviu internaţional la care au participat foarte mulţi specialişti din străinătate. în ’77, de asemenea. Fiecare colocviu a fost însoţit de un catalog. Deci nu putem să spunem că Brâncuşi a fost artistul renegat de regimul comunist. De aceea, cu delicateţe am început, am încercat să strecor aceste aspecte în acest catalog”, a spus Lemny.

Ea accentuat că marele artist nu a propus niciodată statului român o donaţie constituită din operele sale.

„Brâncuşi nu a fost niciodată renegat de niciun regim. S-a spus ‘regimul comunist nu l-a recunoscut pe Brâncuşi, n-a primit donaţia pe care el ar fi vrut să o lase ţării’. Este fals. Brâncuşi nu a avut niciodată şi nu există niciun document care să ateste această intenţie a lui de a lăsa ţării. Şi nu pentru că s-a supărat pe ţară. Sunt lucruri, sunt motivaţii obiective. Brâncuşi a avut atelier la Paris. El nu a avut niciun atelier în ţară. Nici la Târgu Jiu, nici la Craiova, nici la Bucureşti. El a creat capodoperele lui, a lucrat, timp de mai bine de 50 de ani, la Paris. Şi el ştia, ca un tată bun, cum a împărţit averea. Ştia că în Bucureşti este o colecţie importantă, la Craiova era o colecţie importantă constituită de prietenul lui Victor N. Pop şi ştia că la Târgu Jiu a realizat un monument unic, care este o sinteza operei lui din Paris”, a mai arătat Doina Lemny.

Doina Lemny a participat, sâmbătă, la prezentarea de către Editura Art Encounters a catalogului oficial al expoziţiei „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, realizat de aceasta în ediţie bilingvă româno-engleză. Eveniment reprezentativ din anul în care Timişoara este Capitală Europeană a Culturii, expoziţia dedicată lui Constantin Brâncuşi, curatoriată de Doina Lemny, este găzduită, până în 28 ianuarie 2024, de Muzeul Naţional de Artă din Timişoara (MNArT). 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dogioiu îl laudă pe șeful Vămilor pus sub control judiciar după ce a fost reținut 24 de ore

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat...

    Washington Examiner despre prietenul lui Coldea: Albania este cel mai recent stat narco care amenință lumea

    Creșterea criminalității organizate și a practicilor politice controversate reprezintă...

    China a fost de acord să comande 200 de aeronave de la Boeing

    China a fost de acord să comande 200 de...

    Adrian Năstase: Da’ unde e vila?

    După ședința de guvern de astăzi a guvernului interimar,...

    Șeful CJ Dâmbovița, discuție cu ambasadorul american la BSDA 2026

    Astăzi, am participat la expo-conferința internațională „Black Sea Defense...

    Articole relationate

    Categorii populare