România, la coada UE când vine vorba de creşterea valorii producţiei agricole

Valoarea producţiei agricole a blocului comunitar a înregistrat o creştere record de 19% în 2022 comparativ cu 2021, până la 537,5 miliarde de euro, graţie preţurilor mai mari, însă România şi Cipru au avut cele mai mici creşteri din rândul ţărilor membre UE, arată datele publicate joi de Eurostat.

Eurostat precizează avansul de 19%, un nou vârf înregistrat în continuarea unui trend crescător care a început în anul 2010, s-a datorat în principal creşterii valorii nominale a bunurilor şi serviciilor agricole în general (cu aproximativ +22,8%), în timp ce volumul producţiei a înregistrat un declin moderat comparativ cu nivelul din 2021 (minus 3,1%).

Trei sferturi (75,5%) din valoarea producţiei agricole a UE în 2022 a fost realizată în şapte state membre, respectiv Franţa (97,1 miliarde euro, echivalent cu 18% din totalul UE), Germania (76,2 miliarde euro sau 14% din total), Italia (71,5 miliarde euro sau 13%), Spania (63 miliarde euro sau 12%), Polonia (39,5 miliarde euro sau 7%), Ţările de Jos (36,1 miliarde euro sau 7%) şi România (22,2 miliarde euro sau 4% din totalul UE).

Potrivit Eurostat, toate ţările membre UE au înregistrat o creştere a valorii producţiei agricole în 2022 comparativ cu 2021. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate însă în Estonia (44%), Polonia (43%) şi Lituania (42%), susţinute de creşterea semnificativă a preţurilor. Cele mai mici creşteri au fost înregistrate în România (5,5%) şi Cipru (4,9%).

În rândul principalilor producători din blocul comunitar, valoarea producţiei agricole a crescut cu 30% în Germania, cu 18% în Ţările de Jos, cu 16% în Franţa şi Italia, cu 9,9% în Spania şi cu 5,5% în România.

Puţin peste jumătate (54%) din valoarea producţiei agricole europene a provenit în 2022 din culturile agricole (287,9 miliarde euro, în creştere cu 15% faţă de 2021). Aproape două cincimi (38%) au venit din sectorul de creştere a animalelor (206 miliarde euro, în creştere cu 26% faţă de 2021). Restul a venit din serviciile agricole (23,4 miliarde de euro) şi activităţile neagricole indivizibile (20,3 miliarde de euro).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    10 măsuri care ar rezolva criza petrolului

    Asociația Energia Inteligentă (AEI) a propus, luni, autorităților zece...

    Orbán: Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac grav împotriva Ungariei

    Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac...

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Articole relationate

    Categorii populare