În plină criză bugetară, Dîncu a făcut chef cu 400 de pesediști la un hotel de 5 stele: „Ce ne datorăm unii altora?”

O organizație de cartier a PSD Cluj-Napoca a organizat, recent, o conferință la un hotel de 5 stele din municipiu, iar la final cei peste 400 de invitați au fost poftiți la o chermeză cu mâncăruri alese și băuturi fine, în contrast cu măsurile de austeritate pe care încearcă să le impună Guvernul condus de premierul social-democrat Marcel Ciolacu, scrie Cluj24. 

PSD Gheorgheni, filială de cartier din cadrul PSD Cluj-Napoca, a organizat conferința ”Social democrația în comunitate. Ce ne datorăm unii altora?” și, pentru că obrazul subțire cu cheltuială se ține, întâlnirea, la care au participat peste 400 de persoane, a avut loc la Grand Hotel Italia, hotel de 5 stele din Cluj-Napoca.

PSD Cluj e condus de Vasile Dincu.

Meniul, care trona pe fiecare masă, a fost tipărit incluzând sigla PSD Cluj-Napoca și titlul conferinței, și cuprindea nu mai puțin de 20 feluri de mâncare și un bufet de fructe și dulciuri, 8 tipuri de băuturi fine, 9 cocktailuri alcoolice plus 4 non-alcoolice, la care s-au adăugat sucuri și apă minerală.

Astfel, social-democrații clujeni prezenți s-au putut delecta cu ruladă de curcan cu smochine, balotină de mușchiuleț de porc în mantie de nucă, ruladă de cașcaval cu ardei și tapenade de măsline verzi, vol-au-vent cu salată de pui și mentă, tartină cu pește afumat, hrean și mărar, tartine cu speck, salată Tabbouleh, salată de creveți cu citrice, pastramă de pui afumat cu baby spanac și roșii cherry, piept de pui cu sos vânătoresc, stroganoff vită, butterfish alla mediterranea, ravioli cu ricotta și spanac în roată de parmezan, cartofi natur cu unt și ”pătrujel”.

La capitolul băuturi, s-a servit vin spumant Mionetto, whisky Jack Daniell’s, Johnny Walker Red Label, Campari, votca Absolut, Jagermeister, Martini, precum și diferite cocktailuri, printre care Aperol spritz cu infuzie de rozmarin, Manhattan, Cuba Libre, Long Island, Cosmopolitan, tonic cu lavandă sau Cranberry mint cooler.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Politico despre dezbaterile „urâte” din Consiliul European

    Summitul liderilor UE a fost martorul unei dezbateri „teribile”...

    Spitalul din Oravița este finalist la Healthcare Awards 2026

    Felicit administrația locală de la #Oravița condusă de primarul...

    Articole relationate

    Categorii populare