Dandanaua penală de la Hidroelectrica

Curtea de Conturi a sesizat Parchetul în urma unui control realizat în 2022 la compania Hidroelectrica, reprezentanții Curții considerând că există fapte care au avut drept consecință prejudicierea patrimoniului societății. Într-un răspuns transmis News.ro, Curtea de Conturi afirmă că departamentul de specialitate din cadrul instituției a efectuat, în perioada 28.02 – 07.07.2022, misiunea de audit de conformitate cu tema  ”Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniuui public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor”, pentru perioada 2019 – 2022 , la Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale (SPEEH) Hidroelectrica SA, fiind încheiat raportul de control înrergistrat la data de 7 iulie 2022.

Hidroelectrica este cea mai mare companie deţinută de statul român şi lider în producţia de energie hidroelectrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare Sistemului Energetic Naţional, fiind o companie vitală pentru acest sector strategic cu implicaţii în siguranţa naţională. 

Virgil-Daniel Popescu (n. 25 aprilie 1968 , Turnu Severin, Mehedinți, România) este un deputat român, ales în legislaturile 2016-2020 și 2020-2024, a ocupat funcția de ministru al Energiei între 4 noiembrie 2019 până pe 15 iunie 2023. Popescu este liderul PNL Mehedinți.

Virgil Popescu a fost poreclit Ministrul Dandana.

Hidroelectrica anunţă, luni seară, că, încă din timpul auditului Curţii de Conturi, acolo unde au existat suspiciuni, a sesizat organele competente, făcând toate demersurile legale necesare, atât pe parte penală, cât şi civilă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare