Deputata Horga: 13 școli și un liceu din județul Giurgiu sunt incluse în programul ”Masa caldă”. Atunci când PSD conducea județul, nicio o școală din Giurgiu nu era inclusă în acest program

13 școli și un liceu din județul Giurgiu sunt incluse în programul ”Masa caldă” și în acest an școlar. 5.041 de copii studiază în aceste unități de învățământ.Este vorba de școlile din Florești-Stoenești, Stănești, Bolintin-Deal, Ghimpați, Toporu, Herăști, Schitu, Vedea, Cosoba, Bucșani, Răsuceni, Vărăști și Mihai Bravu și de liceul din comuna Hotarele.Prin acest program se previne abandonul şcolar şi se îmbunătățesc performanţele şcolare. Atunci când PSD conducea județul, nicio o școală din Giurgiu nu era inclusă în acest program, afirmă deputata PNL de Giurgiu Gabriela Horga pe Facebook.

În acest program desfășurat de Ministerul Educației sunt incluse 450 de școli la nivel național. Guvernele conduse de premieri liberali au majorat numărul de unități de învățământ incluse în acest program. Dacă în 2019 numărul școlilor din acest program era de 50 la nivel național, în prezent a ajuns la 450, prim creșterile decise în perioada 2020-2022, mai spune Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Articole relationate

    Categorii populare