spot_img
6 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAnalizeUrsula în război cu 800 de funcționari europeni

Ursula în război cu 800 de funcționari europeni

-

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a reafirmat duminică poziţia sa puternic pro-israeliană în conflictul din Fâşia Gaza, în pofida criticilor unui grup din rândurile propriilor săi funcţionari care au acuzat-o într-o scrisoare că manifestă o atitudine părtinitoare, ea răspunzându-le acestora tot printr-o scrisoare, consemnează agenţia EFE şi publicaţia Politico.eu.

Circa 800 de funcţionari europeni i-au trimis săptămâna trecută o scrisoare neobişnuită şefei executivului comunitar, după ce, într-un discurs susţinut joi la Washington, ea a omis să menţioneze sprijinul UE faţă de crearea unui stat palestinian, în condiţiile în care susţinerea soluţiei cu două state (israelian şi palestinian) este poziţia oficială a UE pentru o soluţie de pace în Orientul Mijlociu.

- Reclama -

Semnatarii scrisorii menţionează că nu recunosc „valorile UE în aparenta indiferenţă arătată de instituţie (Comisia Europeană n.red) faţă de masacrele împotriva civililor în Fâşia Gaza, care încalcă drepturile omului şi dreptul umanitar internaţional”.

- Advertisement -

„Nu putem rămâne observatori tăcuţi când instituţia pe care dumneavoastră o reprezentaţi ca preşedintă nu doar că nu a fost capabilă să oprească dezvoltarea tragediei palestiniene timp de decenii în totală impunitate, dar prin recentele dumneavoastră declaraţii nefericite par să dea drum liber accelerării şi legitimării crimelor de război în Fâşia Gaza”, se mai arată în scrisoarea adresată Ursulei von der Leyen.

Funcţionarii comunitari mai subliniază în document că, în acest moment critic, s-ar fi aşteptat din partea Comisiei Europene „să fi apărat valorile fundamentale de pace, justiţie şi drepturi ale omului, şi să se fi poziţionat ferm împotriva încălcării lor”.

- Advertisement -

În replică, Ursula von der Leyen le-a răspuns acestora tot printr-o scrisoare, în care afirmă că s-ar putea ca unii dintre ei „să se vadă afectaţi de această criză la nivel personal”.

„Doresc să vă asigur că Europa a fost întotdeauna de partea umanităţii şi a drepturilor omului. Colaborăm cu comunitatea internaţională pentru a garanta respectarea dreptului umanitar internaţional. Ne intensificăm eforturile pentru a furniza ajutor umanitar de urgenţă civililor afectaţi de acest război”, a indicat preşedinta Comisiei Europene.

„Ne vom continua eforturile, împreună cu partenerii noştri, pentru a contribui la obţinerea stabilităţii şi a unei păci durabile în regiune, pe baza soluţiei cu două state”, adaugă ea.

Totuşi, într-un nou discurs, susţinut duminică la organizaţia de tineret a grupului politic al formaţiunilor germane Uniunea Creştin-Democrată şi Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU), Ursula von der Leyen nu a făcut nici de această dată vreo referire la soluţia cu două state, pledând în schimb pentru „solidaritate faţă de Israel”, dar a apreciat că această ţară trebuie să se apere în faţa Hamas „conform dreptului internaţional”.

Mai mult, la fel ca în discursul susţinut la Washington, ea a comparat situaţia Israelului faţă de Hamas cu cea a Ucrainei faţă de agresiunea rusă. „Toate aceste conflicte au un lucru în comun: lupta între cei care doresc pace, echilibru, libertate şi cooperare, şi aceia care nu doresc nimic din toate acestea pentru că vor să profite de pe urma haosului şi dezordinii”, consideră Ursula von der Leyen.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img