Sârbii fac cu China șoseaua care va fi cea scurtă legătură dintre România și Europa Occidentală

Ministrul sârb al Construcțiilor, Transporturilor și Infrastructurii, Goran Vesić a declarat că cele trei contracte pe care le-a semnat în China, ca și parte a delegației condusă de președintele Serbiei Aleksandar Vučić, aduc o viață mai bună cetățenilor, deoarece facilitează continuarea conexiunii de trafic a țării.  Vesić a subliniat că împreună cu cele două noi șosele – respectiv „zâmbetul Voivodinei” și Belgrad-Zrenianin-Novi Sad, nordul Serbiei, dar în special Banatul, vor primi o înfățișare nouă și un potențial mai mare pentru dezvoltare. 

Două din cele trei acorduri semnate de Vesić în China se referă la construirea șoselei de mare viteză Bački breg – Srpska Crnja, respectiv autostrada Belgrad – Zrenianin – Novi Sad.

„Prin construirea acestor șosele vom recompensa într-un oarecare fel Voivodina, și în special Banatul, care a fost neglijat din punct de vedere al traficului, infrastructurii și economiei. Șoselele și căile ferate înseamnă investiții, un standard de viață mai bun și o dezvoltare economică, iar acest lucru vor simți și oamenii din această parte a Serbiei”, a menționat ministrul.

Vesić a explicat că această șoseauă de la Bački breg până la Nakovo, respectiv până la Srpska Crnja – „zâmbetul Voivodinei”, va avea o lungime de 186 de kilometri, cu patru benzi, și este proiectată pentru o viteză de 100 de kilometri pe oră.

Potrivit cuvintelor sale, această șosea va fi importantă și pentru Ungaria și pentru România, deoarece va fi cea mai scurtă legătură dintre România și Europa Occidentală, dar mai ales pentru nordul Voivodinei, pentru că va face legătura între orașele Vrbas, Kula, Novi și Stari Bečej, Kikinda și Srpska Crnja.

Pe lângă aceasta, se va construi și autostrada Belgrad – Zrenianin – Novi Sad, cu o lungime de aproximativ 105 kilometri, care va face legătura între patru orașe, Belgrad, Panciova, Zrenianin și Novi Sad, precum și între comunele Opovo, Covăcița și Žabalj, a adăugat ministrul, anunțând în viitor și construirea șoselei de mare viteză între Zrenianin și Bečej.

Vesić a mai adăugat că până la finele acestui an ar trebui să fie terminat și proiectul de reconstruire a căii ferate Panciova – Zrenianin – Kikinda – Subotica, pentru viteza de 120 de kilometri pe oră, care va fi electrificată.

„Dacă mai adăugăm și faptul că vom construi și șoseaua Belgrad – Vârșeț spre frontiera cu România, care acum se proiectează, întreaga această parte a Serbiei va fi schimbată, va facilita noi investiții, dezvoltarea economiei, o viață mai bună a cetățenilor, care vor rămâne în localitățile lor și vor trăi din munca lor”, a spus Vesić.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Premierul finlandez: Încălcarea spațiului aerian finlandez de către dronele ucrainene este inacceptabilă

    Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a declarat că încălcarea spațiului...

    In timp ce economia românească se prăbușește cea a Serbiei a crescut cu 3% din PIB doar in primul trimestru

    Prim-vicepreședintele Guvernului Serbiei și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, s-a...

    Războiul african intre China și Taiwan

    Taiwanul și China sunt implicate într-o luptă diplomatică privind...

    Kremlin: Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură cu Europa

    Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură...

    Cât va câștiga Rusia din creșterea prețurilor la petrol

    Veniturile bugetare suplimentare pentru Federația Rusă, datorate creșterii prețurilor...

    Prima victimă americană a războiului din Iran

    Compania aeriană low-cost Spirit Airlines şi-a încetat operaţiunile sâmbătă,...

    Consilierul pe securitate națională a lui Nicușor: România nu e vitală pentru SUA

    „Realitățile geopolitice globale sunt în evoluție”, a declarat Marius...

    Putin face o zonă turistică pentru jocuri de noroc

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea privind crearea...

    Articole relationate

    Categorii populare