Nevasta baronului Relu Fenechiu- 150 de contracte cu statul, cumnata 17

De la sfârșitul lunii august și până în prezent, Sidonia Fenechiu, cumnata fostului ministru al Transporturilor, a pus mâna pe contracte în valoare totală de aproape 1 million de euro, toate încheiate cu primării din întreaga țară. Firma Sceptrum Optimal System SRL asigură consultanță și proiectare pentru stații de încărcare electrice ale autoturismelor. Toate cele 17 contracte au fost încredințate direct, fără licitație. De la înființare și până în prezent, firma a avut cifre de afaceri cuprinse între 25 mii de euro și 130 mii de euro pe an, scrie 7 Iași.

Și Integra Business Consulting SRL, firma soției fostului ministru, Mariana Fenechiu, stabilește recorduri în privința contractelor publice: doar în 2023 a încheiat aproape 150 de contracte cu instituții publice, mai scrie sursa citată.

Relu Fenechiu (n. 3 iulie 1965Dărmăneștijudețul Bacău) este un politician român, fost ministru al Transporturilor. El a fost membru al Partidul Național Liberal din 1996 până în 2013, când a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Finlanda dă drumul la alcool

    Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației...

    Euro digital vrea să lovească Visa și Mastercard

    Banca Centrală Europeană (BCE) a obținut marți un sprijin...

    Vatican: Fără predici ținute de femei catolice

    Vaticanul a reconfirmat marți o regulă foarte veche a...

    Analist militar rus: Occidentul nu lasă Rusiei altă opțiune decât să ajungă la Kiev

    Occidentul nu lasă Rusiei altă opțiune decât să ajungă...

    UNICAT ÎN EUROPA: Petrolul se ieftinește, dar carburanții se scumpesc în România. DE CE?

    Când petrolul se ieftinește, iar carburanții se scumpesc, România...

    Băncile din România au făcut un profit de 3 miliarde de euro in 2025

    Profitabilitatea sectorului bancar românesc s-a menținut la un nivel...

    Nu există lege pentru organizarea de alegeri anticipate

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, la Palatul...

    Economia Greciei crește, dar grecii nu au bani

    În copilărie, Vera Kalogera obișnuia să meargă în vacanță...

    Articole relationate

    Categorii populare