CTP: Pelerinii de la moaștele Sfintei Parascheva sunt ca teroriștii HAMAS

Liga Studenților (LS IAȘI) a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu comparația făcută de jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP), care i-a asemuit pe cei 350.000 de pelerini care s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva la Iași, pe care i-a comparat cu teroriștii sinucigași Hamas.

Fragmentul din podcast prezentat de Liga Studenților:

”CTP: Stați că nu am spus elementul cel mai… care duce la martiri, cu oameni care se aruncă în aer cu ușurință, ca să fie teroriști sinucigași, martiri, pentru că îi așteaptă 72 de fecioare acolo, mai mult sau mai puțin virgine, dar cu ochi frumoși. Cu ochi frumoși, că asta m-a frapat, așa scrie acolo la sfânta scriptură musulmană, că trebuie să fie cu ochi frumoși. Dacă te așteaptă cu 72 de fecioare, vin și carne de orice fel acolo… nu? Parcă îți vine așa să îți pui o centură cu explozibil și să te duci să te arunci în aer. Cam așa arată și la evrei, și la musulmani, mă rog, la mozaici, și la musulmani moartea.

Moderator: Totuși, dincolo de resorturile astea care vin din tradiție, nu atât din credință, cât din tradiție, rămâne principala problemă acolo subdezvoltarea. Asta îi împinge pe oameni să se, să se susțină…

CTP: Da, dar mai trebuie spus ceva. Da, până la subdezvoltare mai trebuie spus ceva. Să nu râdem de faptul că oamenii ăștia cred în chestia asta cu vinul, cu carnea și cu 72 de fecioare. Să nu râdem! Că râdem de noi! Ce deosebire este între ei și cei care se duc acum, când vorbim noi la Sfânta Parascheva? Nu știu… s-a terminat pelerinajul?

Moderator: S-a terminat.

CTP: S-a terminat, așa…

Moderator: Cu sarmalele s-a terminat!

CTP: Ce deosebire este? Niște oameni care se duc acolo să pupe plexi… era să zic chiar pepsiglas-ul… așa… că la un moment dat nu au avut acces la moaște să le atingă.

Moderator: Din rațiuni sanitare.

CTP: Deci oameni care cred că o să se vindece, că o să se îmbogățească, că nu știu eu ce o să mai primească ducându-se la moaștele acelea nu sunt cu nimic deosebiți de cei care cred că îi așteaptă o masă împărătească și 72 de fecioare în rai”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare