Lovitură pentru fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu: 10 PRIMARI DIN ORGANIZAȚIA PE CARE O CONDUCE AU TRECUT LA PSD MEHEDINȚI

Un număr de 10 primari din Mehedinți, care au câștigat mandatul de la Partidul Național Liberal au trecut la PSD Mehedinți, anunțul fiind făcut de șeful PSD Mehedinți, Aladin Georgescu.

“Spuneam în urmă cu ceva timp că ușa Organizației PSD Mehedinți este deschisă pentru toți cei care vor să se alăture echipei noastre și sigur, cei cu care noi putem face echipă pentru ca, împreună, să aducem plus valoare județului și implicit, comunităților pe care le reprezintă domniile lor! Mă bucur că astăzi, mai mulți primari din județul Mehedinți au ales să se alăture echipei PSD Mehedinți. Am convingerea că decizia domniilor lor a venit urmare a colaborării pe care am avut-o, urmare a faptului că de fiecare dată când a fost vorba despre investiții, fie pe fonduri europene, fie pe buget local, nu am ținut seama de culoarea politică a primarului când am decis să reabilităm drumuri județene sau să facem alt gen de investiții. Am făcut lucrurile astfel, întrucât vreau ca toți cetățenii județului să beneficieze de condiții cât mai bune de trai.Îi cunosc pe fiecare în parte și știu că putem face o echipă bună împreună! Sunt bine ancorați în realitatea orașului și comunelor pe care le reprezintă, cunosc nevoile oamenilor și am convingerea că vom găsi, împreună, cele mai bune soluții pentru a le rezolva.Le mulțumesc pentru încredere și le doresc mult succes la alegeri!Am convingerea că împreună vom avea rezultate foarte bune!”, a scris președintele PSD Mehedinți și președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare