Deputat german: Această atitudine a Austriei este parțial responsabilă pentru creșterea AUR. Știu că sondajele nu reflectă întotdeauna rezultatele de la urne dar dacă am avea alegeri europene astăzi, în România, am vedea un scor foarte mare pentru AUR. Asta înseamnă că și arhitectura Parlamentului European se va schimba

„Cei mai mulți migranți nu vin din România. Poate două sau trei procente. Cei mai mulți vin pe ruta balcanică, din Croația, care a devenit parte a spațiului Schengen”, spune deputatul german creștin-democrat Gunther Krichbaum (CDU), care nu vede niciun obstacol din cauza căruia România și Bulgaria să nu adere acum la Schengen și este convins că argumentul folosit de Austria nu justifică veto-ul la adresa aderării României, transmite DW.

„Avem acum controalele la granițele interne dintre statele zonei Schengen doar pentru că la frontierele externe ale Uniunii Europene nu funcționează controalele”. Acolo, a precizat deputatul conservator, care a vizitat săptămâna aceasta România, trebuie construită o forță puternică de control. Frontex, care acum este doar o agenție europeană, „trebuie să devină o autoritate europeană reală, cu putere executivă, cu proprii polițiști”, este de părere politicianul german. Spania vrea să rezolve acest subiect în mandatul său la președinția Consiliului Uniunii Europene. „Sunt foarte determinați. Dar și companiile austriece, care fac afaceri foarte bune în România, ar trebui să reflecteze asupra responsabilității pe care o au. Pentru că efectele blocadei austriece se vor vedea la alegerile europene”, avertizează Krichbaum, responsabil pentru afaceri europene al grupului parlamentar creștin-democrat din Parlamentul federal de la Berlin. „Populismul naște populism. Această atitudine a Austriei este parțial responsabilă pentru creșterea AUR. Știu că sondajele nu reflectă întotdeauna rezultatele de la urne dar dacă am avea alegeri europene astăzi, în România, am vedea un scor foarte mare pentru AUR. Asta înseamnă că și arhitectura Parlamentului European se va schimba”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au făcut băncile din România profit de 3 miliarde de euro doar din dobânzi

    Băncile comerciale au încasat în primul semestru (S1) din...

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Articole relationate

    Categorii populare