Președintele Poloniei: Actuala violenţă dintre Hamas şi Israel „lucrează” în favoarea Rusiei şi poate duce la noi presiuni migratorii asupra Europei

Actuala violenţă dintre Hamas şi Israel „lucrează” în favoarea Rusiei, în timp ce distrage atenţia internaţională de la agresiunea Moscovei în Ucraina şi poate duce la noi presiuni migratorii asupra Europei, a considerat duminică preşedintele polonez Andrzej Duda, citat de Reuters și Agerpres.

Polonia, un susţinător ferm al Kievului de când Rusia a lansat invazia la începutul anului 2022, a oferit adăpostit la peste un milion de refugiaţi ucraineni. Dar ea a respins categoric orice mecanism al Uniunii Europene care i-ar cere să accepte o parte din migranţii ilegali ce intră în bloc din alte direcţii.

„Cu siguranţă aduce beneficii Rusiei şi agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Distrage atenţia lumii (…). Dar mai presus de toate, mă tem că va provoca, din păcate, o presiune suplimentară migratorie asupra Europei”, a spus Duda într-un interviu acordat postului privat Polsat News.

„Vom avea probabil un alt val de migranţi din Orientul Mijlociu, care va lovi Europa (…). Securitatea noastră, protecţia graniţelor Poloniei, desigur, şi a graniţelor Uniunii Europene şi zonei Schengen devine şi mai importantă”, a adăugat el.

De la jumătatea anului 2021, Polonia, Lituania şi Letonia au înregistrat o creştere a numărului de migranţi în principal din Orientul Mijlociu şi Africa, care încearcă să intre ilegal din Belarus, pe care îl acuză că facilitează astfel de traversări, acuzaţie respinsă de Minsk.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au făcut băncile din România profit de 3 miliarde de euro doar din dobânzi

    Băncile comerciale au încasat în primul semestru (S1) din...

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Articole relationate

    Categorii populare