spot_img
18.2 C
București
duminică, septembrie 29, 2024
AcasăAnalizePreședinta Slovaciei oprește ajutorul militar pentru Ucraina

Președinta Slovaciei oprește ajutorul militar pentru Ucraina

-

Preşedinta liberală a Slovaciei, Zuzana Caputova, o susţinătoare fermă a sprijinului militar pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse, a sistat joi furnizarea de noi arme către Kiev, după ce câştigătorul alegerilor legislative desfăşurate sâmbătă, social-democratul Robert Fico, şi potenţialii parteneri ai acestuia într-o viitoare coaliţie de guvernare au respins continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

- Reclama -

„Toate partidele politice care astăzi negociază formarea guvernului ca urmare a mandatului (prezidenţial) sunt categoric împotriva acestor ajutoare”, a transmis preşedinta Zuzana Caputova prin intermediul purtătorului său de cuvânt, care a ţinut să precizeze că ea nu şi-a schimbat opinia proprie asupra necesităţii susţinerii militare a Ucrainei.

- Advertisement -

Însă, a continuat purtătorul de cuvânt, „să decidem în această situaţie asupra trimiterii de material militar nu ar fi un precedent bun în timpul schimbării de putere politică după nişte alegeri”. Totuşi, Zuzana Caputova a semnalat că este dispusă să continue sprijinul militar pentru Ucraina dacă viitorul guvern slovac va fi de acord.

Partidul Smer-SD, o formaţiune social-democrată de orientare conservatoare condusă de fostul premier Robert Fico, a obţinut circa 23% din voturi la alegerile de sâmbătă, în timp ce formaţiunea din care a provenit preşedinta Zuzana Caputova, partidul Slovacia Progresistă (PS), a obţinut puţin peste 17% din voturi, pe poziţia a treia plasându-se formaţiunea Hlas (Vocea), un partid moderat de stânga scindat din Smer-SD şi condus un alt fost premier, Peter Pellegrini, care i-a succedat lui Fico la conducerea guvernului în 2018.

- Advertisement -

Preşedinta ţării a încredinţat luni mandatul de formare a guvernului formaţiunii câştigătoare a alegerilor, partidul Smer-SD. Liderul acestuia negociază în prezent alcătuirea unei majorităţi cu partidul Hlas, care de asemenea se opune ajutorului militar pentru Ucraina, şi cu formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS).

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img