DOAR 1,85% DINTRE REFUGIAȚII UCRAINENI ȘI-AU LUAT SERVICIU ÎN ROMÂNIA

Din cei cca.135.000 de refugiați ucraineni care au rămas în țara noastră, conform datelor Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), cca. 2.500 și-au găsit slujbe. Numărul relativ mic se explică prin dificultățile ridicate de limbă, prin nevoia de a avea grijă de copii, prin deținerea de bani suficienți care să permită traiul fără slujbe, dar și prin absența diplomelor de studii care să permită angajarea refugiaților, relevă ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu drept răspuns la o interpelare parlamentară a deputatului Dumitru Focșa, transmite Inpolitics.

De la începutul conflictului armat din Ucraina și până la data de 16 august 2023 au fost încadrați pe piața muncii din România 1.333 de cetățeni ucraineni, mai arată ministerul.
Totodată, conform înregistrărilor din sistemul informațional privind Registrul General de Evidență a Salariaților (REGES) al Inspecției Muncii, instituție care funcționează în subordinea Ministerului Muncii, la data prezentă, sunt înregistrate 8.008 contracte individuale de muncă active ale cetățenilor ucraineni, din care 6.885 au data de începere a activității anterioră începerii conflictului armat din Ucraina, ceea ce înseamnă că între ei se regăsesc doar 1.123 de refugiați ucraineni.

”Cei mai mulți dintre cetățenii ucraineni care s-au prezentat la sediile agențiilor teritoriale ale ANOFM pentru înregistrare sunt femei, în special mame, care, neavând cunoștințe de limba română, întâmpină dificultăți în integrarea în sistemul de învățământ. Acestea sunt nevoite să rămână acasă pentru a-și îngriji copiii. În foarte multe cazuri, cetățenii ucraineni resping ofertele angajatorilor deoarece așteptările și aspirațiile pe care le au atunci când decid să-și stabilească rezidența temporară în România nu corespund. Aceștia se așteaptă să li se ofere și să presteze aceeași activitate ca în țara de origine (majoritatea fiind persoane cu studii superioare declarate la înregistrarea ca persoane aflate în căutare de loc de muncă, dar fără acte de studiu care să confirme aceste studii). Unii cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele ANOFM din motive legate de condițiile impuse de Hotărârea Guvernului nr. 368/2023, dar dispun de resurse financiare și nu doresc să fie încadrați pe piața muncii” se mai arată în răspunsul ministerului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare