Motreanu: Am aprobat, în plenul reunit la Strasbourg, poziția Parlamentului European privind Legea europeană pentru libertatea mass-mediei

Am aprobat, în plenul reunit la Strasbourg, poziția Parlamentului European privind Legea europeană pentru libertatea mass-mediei.Grupul PPE crede cu tărie în independența presei. Mass-media independentă este crucială pentru democrație și, în același timp, reprezintă o parte semnificativă a economiei UE.Noua reglementare prevede că statele membre trebuie să respecte libertatea editorială a furnizorilor de servicii mass-media și să asigure o mai bună protecție surselor jurnalistice.Finanțarea instituțiilor publice de mass-media trebuie să fie adecvată și stabilă, astfel încât să fie asigurată independența editorială. Membrii conducerilor vor fi numiți într-un mod transparent, deschis și nediscriminatoriu. Serviciile publice trebuie să fie imparțiale și să ofere informații și opinii diverse, a anunțat europarlamentarul PNL Dan Motreanu pe Facebook.

Autoritățile publice ar trebui să publice informații privind cheltuielile lor publicitare, astfel încât publicitatea de stat să fie nediscriminatorie și transparentă. Statele UE vor evalua impactul concentrărilor de pe piața mass-mediei asupra pluralismului acesteia și asupra independenței editoriale.Pornind de la Actul legislativ privind serviciile digitale, noua reglementare include garanții împotriva eliminării nejustificate a conținutului mediatic produs respectând standardele profesionale.După votul din Parlamentul European, propunerea urmează să fie discutată de Consiliul UE, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare