La Consiliul Județean Mehedinți, a avut loc o întâlnire între reprezentanții celor mai importante instituții la nivel central, în gestionarea fondurilor europene pentru mediul rural

La Consiliul Județean Mehedinți, a avut loc o întâlnire între reprezentanții celor mai importante instituții la nivel central, în gestionarea fondurilor europene pentru mediul rural, pe care județul Mehedinți îi are, și primarii comunelor din județ.

Directorul general adjunct al AFIR, Dorel Stăicuț și directorul general adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Rurală, din cadrul Ministerului Agriculturii – Autoritatea de Management PNDR, Bogdan Dumitrescu, le-au prezentat primarilor din județul Mehedinți oportunitățile de atragere de noi fonduri europene, dar și principiile de selecție, pentru modernizarea drumurilor agricole și a infrastructurii rutiere comunale.

“La întâlnire au fost chemați primarii, indiferent că sunt PSD, PNL sau aparțin altui partid, tocmai că atunci când a fost vorba despre dezvoltarea județului, nu am ținut cont de culoarea politică, la fel cum nu am făcut-o în implementarea proiectelor pe care Consiliul Județean Mehedinți le are în județ!O întâlnire similară celei de astăzi, derulată cu câțiva ani în urmă, a dus la înființarea GAL-urilor prin intermediul cărora s-au atras sume importante din fonduri europene pentru comunele care au intrat în aceste organisme.Sper ca și întâlnirea de astăzi să aibă rezultate la fel de bune, iar administrațiile locale să poată realiza proiecte și să atragă fondurile puse la dispoziție!Mult succes tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare