Președintele Poloniei pune la punct Ucraina

Ucraina ar trebui să își amintească de faptul că primește ajutor din partea Poloniei, a declarat marți președintele polonez, pe fondul unei dispute tot mai acute între cele două țări în legătură cu importurile agricole, relatează Reuters.

În timp ce Polonia rămâne un susținător ferm al Ucrainei în fața invaziei rusești, cele două țări au fost în dezacord cu privire la recenta prelungire de către Polonia a interdicției privind importurile de cereale ucrainene, despre care Varșovia spune că este necesară pentru a-și proteja fermierii. Kievul a ripostat și a amenințat că se va adresa instanțelor de arbitraj al Orgnizației Mondiale a Comerțului.

„Ar fi bine ca Ucraina să își amintească de faptul că primește ajutor din partea noastră și să își amintească de faptul că suntem și noi o țară de tranzit către Ucraina”, a declarat președintele Andrzej Duda reporterilor de la New York, după un discurs în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare