Papa Pius al XII-lea a cunoscut detalii despre exterminarea evreilor încă din 1942, conform unei scrisori descoperite în arhivele Vaticanului care contrazice poziţia oficială a Sfântului Scaun conform căreia informaţiile pe care le-a avut în acea perioadă despre Holocaust erau vagi şi neverificate, transmite duminică Reuters conform Agerpres.
Scrisoarea îngălbenită, bătută la maşina de scris, a fost reprodusă în ediţia de duminică a cotidianului italian Corriere della Sera. Descoperirea ei este semnificativă pentru că a fost făcută chiar de un arhivist al Vaticanului şi a fost făcută publică cu susţinerea oficialilor de la Vatican.
Scrisoarea, datată 14 decembrie 1942, a fost scrisă de părintele Lother Koenig, un iezuit implicat în rezistenţa antinazistă din Germania şi a fost adresată secretarului personal al papei, părintele Robert Leiber, de asemenea un german.
Arhivistul de la Vatican Giovanni Coco a declarat pentru Corriere della Sera că importanţa acestei scrisori este „enormă” pentru că atestă faptul că Vaticanul dispunea de informaţia că lagărele de muncă erau de fapt fabrici ale morţii.
În scrisoare Koenig îi spune lui Leiber că sursele au confirmat faptul că aproximativ 6.000 de polonezi şi evrei sunt ucişi zilnic în „cuptoarele SS” de la lagărul Belzec, din apropiere de Rava-Ruska, care pe atunci făcea parte din teritoriul polonez ocupat de nazişti, iar în prezent este parte din vestul Ucrainei.
„Noutatea şi importanţa acestui document derivă din faptul că acum avem certitudinea că Biserica Catolică din Germania i-a transmis lui Pius al XII-lea informaţii exacte şi detaliate cu privire la crimele comise împotriva evreilor”, mai comentează Giovanni Coco în articolul publicat de cotidianul italian sub titlul „Pius al XII-lea ştia!”.
Întrebat de Corriere della Serra dacă această scrisoare arată într-adevăr că Pius ştia, Coco a răspuns: „Da, şi nu doar de atunci”.
Scrisoarea face referire şi la alte două lagăre naziste – Auschwitz şi Dachau – şi sugerează că au existat şi alte scrisori schimbate între Koenig şi Leiber care fie sunt definitiv pierdute, fie nu au fost găsite încă.
Susţinătorii lui Pius al XII-lea argumentează că acesta ar fi lucrat din culise pentru a-i ajuta pe evrei şi a evitat să vorbească public despre Holocaust pentru a nu înrăutăţi situaţia catolicilor din Europa ocupată de nazişti. Criticii săi susţin că papei i-a lipsit curajul să vorbească despre informaţiile pe care le avea, în pofida solicitărilor primite de la puterile aliate care luptau împotriva Germaniei naziste.
Conform lui Giovanni Coco, scrisoarea se afla întâmplător printre nişte documente rămase în Secretariatul de Stat al Vaticanului şi a fost trimisă abia recent la Arhivele centrale ale Vaticanului, unde este angajat.