Cum ajunge petrolul rusesc în Germania

Importurile germane de produse petroliere provenite din India s-au multiplicat de 12 ori în primele şapte luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2022, în condiţiile în care ţara asiatică cumpără şi procesează ţiţei rusesc vizat de sancţiunile europene, transmite AFP conform Agerpres.

Potrivit cifrelor oficiale publicate marţi de Institutul federal de statistică (Destatis), dacă în perioada ianuarie – iulie 2022 achiziţiile Germaniei de produse petroliere din India s-au cifrat la doar 37 milioane de euro, în primele şapte luni ale acestui an au explodat, ajungând la 451 milioane de euro, adică o creştere de 1.127,4%.

Pentru a explica această creştere explozivă, Destatis precizează că „India a importat mari cantităţi de petrol brut din Rusia, de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, şi exportă către companiile germane păcură, produsă din petrol brut”.

„Este foarte plauzibil ca Germania şi alte ţări europene să achiziţioneze în mod indirect petrol rusesc”, în această manieră, a confirmat pentru AFP George Zachman, expert pe energie la centrul de reflexie Bruegel.

Înainte de invadarea Ucrainei, Germania importa o treime din necesarul său de petrol din Rusia, cu o valoare de peste 1,2 miliarde de euro pe lună. Însă, la începutul acestui an, Uniunea Europeană a introdus un embargou cu privire la importurile de petrol rusesc, ca reacţie la invadarea Ucrainei de către armata rusă.

În pofida embargoului, Moscova a reuşit să îşi redirecţioneze exporturile de hidrocarburi spre alte ţări, în frunte cu China, India şi Turcia, care la rândul lor revând europenilor produsele petroliere rafinate.

„Dacă motorină sau benzină intră în Europa venind din India şi sunt produse din petrol rusesc, aceasta este cu siguranţă o ocolire a sancţiunilor şi trebuie luate măsuri”, a cerut recent şeful diplomaţiei europene, Josep Borell.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Articole relationate

    Categorii populare