Ciolacu, despre consumul drogurilor în şcoli: Nu cred în testări în masă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că tema consumului de droguri în şcoli este una care ţine de siguranţa naţională, însă nu vor fi luate măsuri de testare în masă a elevilor, ci vor exista modificări legislative prin care părinţii dacă doresc să fie testaţi copiii lor, atunci acest lucru să fie făcut pe cheltuiala statului. O altă măsură luată în calcul este cea prin care tinerii între 16 şi 18 ani, dacă sunt depistaţi pozitivi la consumul de droguri să nu îşi mai poată lua permisul de la vârsta de 18 ani.

„Cred că printre primele vizite, după ce am fost învestit prim-ministru, au fost la Ministerul Educaţiei şi încă de atunci au fost printre primele semnale pe care le-am primit din funcţia de prim-ministru de la statul român. Ce pot să vă spun foarte clar este că există o coordonare în acest moment şi cu ministrul Justiţiei şi cu ministrul de Interne. Am văzut şi azi dimineaţă anunţul Preşedintelui României de a intra cu anumite măsuri în CSAT. Se vor lua măsuri drastice. Şi la intrare părinţii prima întrebare pe care mi-au pus-o a fost ce facem cu drogurile. Nu cred în testări în masă, dar am zis că venim cu modificări legislative astfel încât dacă un părinte doreşte ca şi copilul să fie testat, acest lucru să se facă pe cheltuiala statului”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută luni după participarea la deschiderea anului şcolar.

Premierul a vorbit şi despre modificări legislative avute în vedere pentru combaterea fenomenului de consum al drogurilor în şcoli şi o posibilitate ar fi ca tinerii între 16 şi 18 ani care sunt depistaţi pozitiv la consumul de droguri să nu aibă voie să îşi ia permisul de la 18 ani.

„Vor fi şi modificări, cum sunt cele cu permisele de conducere o perioadă în care nu mai ai voie dacă vei fi găsit, poate găsim şi la tinerii între 16 şi 18 ani dacă sunt depistaţi la anumite testări pozitiv în ceea ce priveşte drogurile să nu aibă voie să îşi ia permisul de la 18 ani. Poate se gândesc de două ori mai bine atunci când vor să experimenteze acest lucru cu adevărat statul e dator ca în perioada următoare statul să acţioneze mult mai drastic şi mult mai coordonat”, a explicat Ciolacu.

Liderul PSD a adăugat că nu trebuie să existe o isterie naţională pentru că elevii şi tinerii nu vor fi luaţi cu arcanul şi testaţi, aceasta fiind o abordare deplasată care nu va avea efectul scontant.

„Nu trebuie să testăm toţi copiii din România ca să putem prinde toţi dealerii care vând droguri. Cred că aici trebuie să acţionăm şi cu adevărat dacă o conducere a unui liceu crede că un anumit copil trebuie testat, el fiind minor, se coordonează cu părinţii, cum este normal, şi se face acest test. Dar să devină aşa o isterie naţională în care luăm copiii cu arcanul şi îi testăm, mi se pare o abordare deplasată şi nu va fi cu efectul scontant”, a completat şeful Guvernului.

Chestionat dacă în opinia sa tema consumului de droguri în şcoli ţine de siguranţa naţională, Marcel Ciolacu a răspuns: „Categoric. În acest moment categoric şi acesta va fi şi nivelul de abordare”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Țările frugale ale Europei vor austeritate

    Cele 27 de state membre ale UE au avut...

    Presedintele ceh: Numărul care cumpără muniție pentru Ucraina s-a înjumătățit

    Numărul țărilor care participă la inițiativa condusă de Cehia...

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Articole relationate

    Categorii populare