Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunţat, vineri, la Şcoala de Vară a Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL), că de scorul pe care îl va obţine PNL la toate rundele de alegeri de anul viitor depinde viitorul său ca partid, precizând că fiecare filială are obligaţia să facă o selecţie atentă a candidaţilor. El a transmis că în această toamnă fiecare filială va primi un target pe care trebuie să îl atingă la viitoarele alegeri.
Lucian Bode a afirmat, la Eforie Nord, la Şcoala de Vară a Femeilor Liberale, că dreapta în România înseamnă PNL.
“Depinde doar de noi, cum acţionăm ca să ne consolidăm ca partid de dreapta şi ca opţiune solidă în preferinţele românilor. Dreapta în România înseamnă PNL. Avem şi argumente: PNL a dus de fiecare dată, fiind la guvernare, modernizarea statului într-o nouă etapă, şi-a asumat responsabilităţi şi chiar o coaliţie cu social-democraţii pentru echilibrul şi stabilitatea ţării în vremuri de mare criză şi dificultate. Dreapta este acolo unde este nevoie de maturitate politică, unde curajul şi asumarea responsabilităţilor sunt atât de necesare în timpuri foarte, foarte grele. Avem datoria şi responsabilitatea de a comunica mult mai bine aceste aspecte şi de a învinge prejudecăţi şi reticenţe, tocmai pentru a aduna cât mai multe forţe de dreapta în jurul PNL”, a precizat Lucian Bode.
El a anunţat că în această săptămână, în cadrul Biroului Politic Naţional, liberalii au decis demararea procedurilor de fuziune prin absorbţie cu ALDE.
Bode a declarat că din această toamnă PNL intră în logica de campanie.
“Luăm decizii împreună, iar atunci când sunt luate, disciplina de partid devine factorul mobilizator pentru a le aplica. Din această toamnă intrăm în logica de campanie, cu un calendar şi o strategie care devin liniile directoare de acţiune. Ceea ce stabilim trebuie urmat la virgulă, iar organizarea şi implicarea fiecărui membru sunt decisive pentru a ne atinge obiectivele”, a mai anunţat secretarul general al PNL.
Lucian Bode a transmis că de scorul pe care PNL îl va obţine la alegerile din 2024 depinde viitorul partidului.
“Vreau să fim conştienţi de un lucru – de scorul pe care îl obţine PNL la următoarele alegeri, şi mă refer la toate rundele de alegeri, depinde viitorul nostru ca partid. Este normal să ne propunem ţinte ambiţioase, dar, totodată, realiste. Pentru asta, fiecare filială şi structură internă are obligaţia să facă o selecţie atentă a candidaţilor pentru că vom convinge electoratul doar dacă calitatea acestor candidaturi este una de excepţie. Vor exista baremuri clare de asumare şi responsabilităţi pentru fiecare filială şi, în această toamnă, o să transmitem fiecărei filiale un target pe care trebuie să-l atingă la viitoarele alegeri. Dacă noi în interior nu reuşim să ne aşezăm în matcă, vom avea doar de pierdut în faţa competitorilor politici. Pentru că vor profita de această slăbiciune şi îşi vor crea un avantaj competitiv pe care greu îl vom recupera pe parcurs. Suntem cu toţii în această poveste, fără jocuri de pe margine care slăbesc sau îndepărtează succesul pe care ni-l dorim”, a precizat Lucian Bode.