Înaltul reprezentant internaţional pentru Bosnia Herțegovina interzis în zona sârbă: Înaltul reprezentant internaţional dispune de atribuţii discreţionare care îi permit să anuleze sau să impună legi şi să destituie deputaţi

Preşedintele Republicii Srpska, Milorad Dodik, şi-a înăsprit miercuri tonul faţă de Înaltul reprezentant internaţional Christian Schmidt, mandatat cu supravegherea respectării Acordului de pace de la Dayton, anunţând un decret care îi interzice lui Schmidt să se deplaseze pe teritoriul entităţii sârbe din Bosnia, transmite AFP conform Agerpres.

Apropiat al Kremlinului, liderul politic al sârbilor bosniaci are de câteva luni o dispută cu diplomatul german a cărui autoritate nu o recunoaşte, desemnarea acestuia în 2021 nefiind validată de Consiliul de Securitate al ONU – precum cele ale predecesorilor săi – din cauza rezervelor formulate de Rusia şi China.

Dodik este vizat de o inculpare de către Parchetul local pentru că în iulie a promulgat o lege ce interzice aplicarea în entitatea sârbă a oricărei decizii luate de Înaltul reprezentant internaţional.

Acest act de inculpare nu a fost deocamdată validat de un tribunal, însă delictul este pasibil de o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani de închisoare. Inculparea a fost făcută posibilă de o recentă modificare a codului penal bosniac, exact cu privire la intervenţia lui Christian Schmidt.

Înaltul reprezentant internaţional dispune de atribuţii discreţionare care îi permit să anuleze sau să impună legi şi să destituie deputaţi.

Acordul de pace de la Dayton, care a pus capăt războiului intercomunitar din 1992-1995 din Bosnia, soldat cu aproximativ 100.000 de morţi, a consacrat divizarea ţării în două entităţi, una sârbă şi una croato-bosniacă, care dispun de o largă autonomie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare