Ungaria și România vor deschide noi puncte de trecere a frontierei

Ungaria şi România au semnat un acord privind crearea a două noi puncte de trecere a frontierei între Kübekháza şi Beba Veche, respectiv între Magyarcsanád şi Cenad – a anunţat vineri, la Timişoara, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó.

Potrivit comunicatului emis de minister, ministrul a declarat, în cadrul conferinţei de presă comune cu ministrul român al transporturilor, Sorin Grindeanu, că cele două ţări sunt legate cu un milion de fire, atât la propriu, cât şi la figurat. 

“Cu cât mai multe sunt punctele de legătură fizice, cu atât mai bună, mai eficientă şi mai reuşită va fi cooperarea între noi” – a spus el. 

El a precizat: tocmai acesta este motivul pentru care părţile au convenit asupra creării a două noi puncte de trecere a frontierei. Primul va fi construit între Kübekháza şi Beba Veche, localitatea cea mai vestică a României, şi va intra în funcţiune în termen de doi ani. Al doilea va include reconstruirea podului de la Mureş între Magyarcsanád şi Cenad, pod aruncat în aer încă în 1940. 

“Astfel, numărul de puncte de trecere a frontierei între cele două ţări va creşte de la douăsprezece la paisprezece” – a subliniat el. 

Péter Szijjártó a mai relatat despre construcţia aflată în curs a două legături de autostradă, dintre care una va fi deschisă în 2025, iar cealaltă în 2030, astfel numărul de puncte de trecere se va ridica la şaisprezece. 

Continuând ideea, el a subliniat că numărul acestor puncte ar putea ajunge dintr-o dată la 26, deoarece există zece legături rutiere între cele două ţări care sunt deschise în prezent doar o zi pe săptămână, din cauză că României nu i s-a permis încă să adere la spaţiul Schengen. 

Ministrul a mai anunţat convocarea reuniunii grupului de lucru pentru transporturi între cele două ţări, care va avea loc la sfârşitul lunii septembrie. 

El a subliniat: “o regiune frontalieră se poate dezvolta cu adevărat doar atunci dacă frontiera nu o separă de cealaltă parte a graniţei, ci o leagă de aceasta”. 

“De aceea am luat decizia strategică, împreună cu guvernul României, de a creşte numărul posibilităţilor de trecere a frontierei (…) În următorii ani, la graniţa între cele două ţări, se vor desfăşura mari construcţii rutiere, proiecte comune româno-ungare” – a adăugat Péter Szijjártó.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Românii au cheltuit în străinătate în 4 luni 2,9 miliarde euro

    În primele patru luni din acest an, românii au...

    Rareș Bogdan despre dezastrul Bolo: Dacă-i pui paiete unei maimuțe nu înseamnă că e Stiglitz

    Dezastrul economic marca Bolojan putea fi evitatAud români care...

    PNRR, un eșec pentru România

    România mai are la dispoziție puțin peste o lună...

    Premierul suedez: Nu va exista un război între Rusia și o țară NATO

    Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a respins posibilitatea unui conflict...

    Profitul Samsung a crescut cu 1800%, dar prețul acțiunilor scade. DE CE?

    Compania sud-coreeană Samsung Electronics a înregistrat un profit operațional...

    Japonia vrea 10 milioane de roboți

    Guvernul japonez a prezentat o strategie revizuită pentru dezvoltarea...

    Dunărea a scăzut de 2 ori

    Debitul Dunării va fi în scădere în următoarele zile...

    Articole relationate

    Categorii populare