Președinta Ungariei l-a invitat pe Musk la conferința ultraconservatoare despre natalitate de la Budapesta, unde va fi prezentă și Meloni

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, l-a invitat pe miliardarul Elon Musk, proprietarul reţelei de socializare X (fosta Twitter), la o conferinţă ultraconservatoare despre demografie, după ce omul de afaceri sud-african a lăudat „eforturile” Budapestei de a încuraja natalitatea, transmite EFE.

Şefa statului i-a transmis miercuri invitaţia la conferinţă – care va avea loc luna viitoare la Budapesta – prin intermediul reţelei X, într-un scurt mesaj în care răspundea de fapt unui mesaj postat de Musk, şeful Tesla şi SpaceX.

„Foarte interesant. Ungaria depune eforturi pentru a-şi rezolva problema natalităţii”, a scris Musk când a comentat un interviu acordat de prim-ministrul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, comunicatorului american de extremă dreapta Tucker Carlson.

În interviu, Orban a subliniat, printre alte aspecte, că unul dintre principalele obiective ale guvernului său este protejarea familiei.

„Contează Dumnezeu, ţara şi familia. Această poziţie este majoritară în rândul ungurilor”, a spus şeful guvernului de la Budapesta.

În răspunsul său la reacţia lui Musk, Novak a subliniat că rata natalităţii va fi discutată la Summitul Demografic de la Budapesta între 14 şi 16 septembrie.

„În fapt, chiar aşa este. Aşteptăm cu nerăbdare Summitul Demografic de la Budapesta, cea mai mare întâlnire internaţională a forţelor pro-familie. Sperăm să vă vedem la Budapesta”, a scris Novak.

În scurtul său mesaj, Novak a adăugat că la cea de-a cincea ediţie a forumului este aşteptată participarea unor şefi de stat şi de guvern, politicieni şi personalităţi marcante ale vieţii sociale internaţionale.

Printre aceştia se remarcă premierul italian, Giorgia Meloni, care, după cum a scris Novak pe X, a acceptat invitaţia de a participa la conferinţa internaţională pe care şefa statului ungar o descrie drept o „întâlnire a forţelor pro-familie”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Daily Express: Zelenski amenință Belarusul cu o operațiune militară

    Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra...

    Articole relationate

    Categorii populare