Ciolacu: S-a acționat exemplar la Crevedia

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, duminică, referindu-se la exploziile de la o staţie GPL din Crevedia, că s-a acţionat ”exemplar”. El a dat asigurări că aceia care se fac vinovaţi de această tragedie vor plăti.

”Important este că azi-noapte s-a acţionat exemplar şi în spitale şi mulţumim şi medicilor şi asistentelor şi celor care au acţionat pe salvări azi noapte. Trebuie să mulţumesc pompierilor, jandarmilor, poliţiştilor care au asigurat perimetrul. Văd că se face o paralelă cu cazul de la Colectiv, părera mea e că ar trebui făcută o paralelă cu cazul de la Mihăileşti, unde s-a terminat foarte tragic”, a declarat Marcel Ciolacu, la sosirea la sediul MAI.

Prim-ministrul a spus şi că patru pacienţi au fost transferaţi în străinătate şi că sunt pregătite alte 7 transferuri.

”Sunt tranferate până în acest moment, 4 persoane, două au ajuns în Belgia, alte două urmează să ajungă la Milano. Sunt pregătite încă 7 transferuri, Sunt 3 în stare foarte gravă, în continuare la Spitalul Floreasca, şi încă două persoane la Spitalul Bagdasar, de la prima explozie, şi vom vedea, după raportul de astăzi, unde mai trebuie acţionat”, a precizat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai spus că procurorii vor face acum o anchetă şi a dat asiguări că vinovatul va plăti.

”Procuratura generală a desemnat un procuror pe acest caz. Sunt ferm convins că în cursul zilei de astăzi o să înceapă să vină elemente noi şi o să înceapă audierile, cum este normal. Va fi şi o anchetă militară. Important este cine va fi vinovat, să fiţi ferm convinşi că va plăti”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump ii cere lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile rusești

    Autoritățile americane au cerut Kievului să nu atace instalațiile...

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    Articole relationate

    Categorii populare