Grindeanu: Susţin total impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri

Ministrul Transporturilor, social-democratul Sorin Grindeanu, a declarat că, personal, este de acord cu impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri şi că, în calitate de ”om de stânga”, este de acord cu taxa pe lux. Ministrul a explicat că, dacă România nu se va încadra în ţinta de deficit, va plăti o amendă de 0,5% din PIB, iar acest lucru ar afecta lucrările mari de infrastructură.

”În acest moment trebuie să iei anumite decizii. De ce? Pentru că dacă vom continua în acelaşi mod, nu ne vom înscrie în ţinta de deficit. Dacă nu ne înscriem în ţinta de deficit, avem suspendate fondurile europene şi plătim amendă 0,5 la sută din PIB. Eu, ca ministru al Transporturilor, să ştiţi că nu îmi permit să trec printr-o perioadă în care am avea suspendate fondurile europene. Nu există proiect în România, în momentul ăsta, pe transporturi, proiect major, care să nu fie finanţat din fonduri europene. Ar însemna că toate lucrurile se stopează. Eu nu pot să susţin aşa ceva. Atunci trebuie luate anumite decizii”, a declarat, marţi, Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a subliniat şi că, personal, susţine impozitarea multinaţionalelor.

”De fiecare dată, ministrul Finanţelor, indiferent cine e el, vine şi spune: dacă avem această decizie, avem impact bugetar de atât şi în coaliţie se va lua acea decizie. Nu ştiu să vă spun ultimele lucruri. Cert este că nu putem continua în acest mod, fiindcă nu vom respecta acea ţintă de deficit. Susţin total impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri, dar e părerea mea. Susţin impozitarea şi creşterea impozitului pe transferul profitului în afara ţării. Nu ştiu dacă nu trebuie calculat dacă şi la noi n-ar fi bine să aplicăm ce au făcut italienii acum vreo două săptămâni şi anume impozit pe profitul băncilor. Am spus că trebuie văzut. Sigur că o să iasă domnul Isărescu şi o să ne spună că nu e bine, dar eu zic că trebuie să ne uităm mai atent”, a adăugat Grindeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare