Ciucă la Hora de la Prislop: Puterea unei ţări este dată nu doar de economie, de dezvoltarea ei tehnologică, dar şi de cultura şi obiceiurile sale

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost, duminică în judeţul Maramureş, pentru a participa la a 51-a ediţie a Horei de la Prislop. Fostul premier a mai spus că i-a asigurat pe maramureşeni că „Partidul Naţional Liberal va fi şi mai departe un promotor al valorilor şi intereselor României şi un susţinător al comunităţilor în care tradiţiile străbat generaţiile”.

„Hora de la Prislop este locul unde tradiţiile se îmbină cu modernitatea şi unde rădăcinile noastre ca popor sunt cinstite şi respectate într-un mod autentic, atât de cei tineri, cât şi de seniori. M-am bucurat astăzi să fiu înconjurat de atât de mulţi oameni harnici şi gospodari, care pun preţ pe muncă, dar şi pe păstrarea tradiţiilor. Puterea unei ţări este dată nu doar de economie, de dezvoltarea ei tehnologică, dar şi de cultura şi obiceiurile sale”, a scris Nicolae Ciucă, duminică pe Facebook. 

Liderul PNL a adăugat că „Hora de la Prislop, ajunsă la a 51-a ediţie, nu e doar un obicei al comunităţii, ci un simbol al unităţii şi culturii poporului nostru, pentru că, atunci când suntem uniţi în jurul unor valori comune, suntem mai puternici”.

„Ca oameni, dar şi ca ţară. Prin astfel de evenimente păstrăm datinile noastre, dar şi educăm generaţiile tinere şi promovăm din punct de vedere turistic o zonă atât de frumoasă şi de primitoare, iar pentru acest lucru îi felicit pe organizatori. I-am asigurat pe cei prezenţi că Partidul Naţional Liberal va fi şi mai departe un promotor al valorilor şi intereselor României şi un susţinător al comunităţilor în care tradiţiile străbat generaţiile”, a completat Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare