George Simion: Se fac numiri peste tot acum pentru posturile de consul pentru că se pregăteşte din nou o batjocură la adresa românilor care vor să voteze la scrutinele electorale din 2024

Preşedintele AUR, George Simion, a susţinut, sâmbătă, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, că recentele numiri în funcţiile de consuli ar avea legătură cu un plan pus la punct prin care românii de peste hotare să fie împiedicaţi să voteze la alegerile din 2024.

„Avem o calitate slabă a corpului diplomatic, foarte slabă. Tocmai au fost numiţi o puzderie de noi consuli. Exact ca şi europarlamentarii care merg la pensie acolo, la Parlamentul European, cică să reprezinte România, nişte sinecuri bine plătite. (…) Se fac numiri peste tot acum pentru posturile de consul pentru că se pregăteşte din nou o batjocură la adresa românilor care vor să voteze la scrutinele electorale din 2024. (…) S-a făcut încă de pe vremea domnului Aurescu, un plan bine pus la punct pentru a face cât mai puţine secţii de vot sau secţii de vot la fel ca număr, dar în comunităţi inexistente sau inaccesibile pentru românii de peste hotare”, a declarat George Simion.

Acesta i-a transmis ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, să nu fie părtaşă la un asemenea plan şi şi-a exprimat speranţa că procesul electoral nu va fi viciat în 2024.

„Aşa că de aici, de la Izvoru Mureşului, vreau să transmit un mesaj doamnei Luminiţa Odobescu, ministrul de Externe al României, să nu se gândească măcar să fie părtaşă la acest plan. (…) Din suflet, sperăm ca procesul electoral să nu fie viciat în 2024”, a precizat liderul AUR.

George Simion a vorbit, în discursul său, de problemele cu care se confruntă românii din afara graniţelor, atât cei din comunităţile istorice, cât şi cei din diaspora economică, şi a criticat autorităţile române pentru lipsa de acţiune în acest domeniu. Totodată, el a prezentat soluţiile de rezolvare pe care le-a gândit partidul pe care îl conduce.

Tema dezbaterilor de sâmbătă dimineaţa de la Universitatea de la Izvoru Mureşului a fost „Politica partidelor parlamentare şi a instituţiilor de stat faţă de românii de pretutindeni şi faţă de românii din zonele multi etnice şi pluriconfesionale din România”.

Cea de-a XX-a ediţie a Universităţii de Vară a Românilor de Pretutindeni se desfăşoară în Complexul Naţional Sportiv din Izvoru Mureşului, manifestarea fiind organizată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (Bucureşti), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (Sfântu Gheorghe), cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare