Primarul din Drobeta Turnu Severin: Am reziliat contractul cu Mehedinți Gaz

În cadrul ședinței Consiliului Local de astăzi, am propus, și consilierii au votat, rezilierea contractului de concesiune a serviciului de distribuție a gazelor naturale în municipiul nostru. Este o acțiune pe care severinenii o așteptau și pe care trebuia să o luăm mai de mult, dar am dat curs solicitărilor Mehedinți Gaz de a-i sprijini în demersurile de extindere a rețelei de gaze în întreg municipiul, obligație contractuală pe care nu au îndeplinit-o, a anunțat primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu (PSD), pe facebook.

Deși urmează un drum anevoios care ne va purta prin sălile de judecată, vreau să îi asigur pe toți cetățenii că extinderea rețelei de gaze va continua. Depunem toate eforturile pentru identificarea de firme serioase care să preia obligațiile Mehedinți Gaz, mai spune Screciu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare