NOU SCANDAL LA POȘTĂ: Concedieri abuzive și ungurii

Bombă în Poșta Română! Sute de angajați concediați cu toată împotrivirea Sindicatului din Poștă. La preluarea mandatului de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan era așteptat cu proteste din partea poștașilor, nemulțumiți de condițiile de muncă, de salarii și de impunerea unei organigrame pe care a numit, susțin angajați din Poșta Română, numeroși prieteni din PACT și din PNL Sector 1 București, de către directorul general provizoriu, Valentin Ștefan, care devaliza Poșta Română, scrie Stiripesurse.

După negocieri cu ambele părți – sindicate și management, ministrul Ivan promitea că va face ordine în Poștă și lucrurile vor intra pe un făgaș normal, în care interesele companiei furnizoare de serviciu poștal universal vor prima.

Se pare, însă, că a fost doar o scurtă pauză, pentru că directorul general provizoriu a reluat procesul de concediere și a transmis unui număr de 501 salariați preavizul, prin care sunt înștiințați că din septembrie li se desființează posturile.

Culmea, în Nota de înștiințare este invocat și procesul de evaluare, la care însă niciun salariat evaluat nu a primit niciun rezultat al evaluării, iar Valentin Ștefan recunoaște că nu are nici avizul sindicatului, care acuză lipsa de transparență a conducerii.

Persoanelor cărora li se desființează posturile li se propun posturi agile, ce urmează a fi înființate, dar despre care surse din companie afirmă că nu își regăsesc echivalentul în COR.

În continuare, Valentin Ștefan acționează în Poștă, și sub un ministru PSD, ca în propriul butic, asta în timp ce un furnizor de servicii poștale privat, din Ucraina, își deschide subsidiară după subsidiară în România, acuză cei care contestă procedura și maniera total neprofesionistă și netransparentă și cu iz politic.

Oare cele 2 acțiuni: distrugerea Poștei Române și intrarea pe piața a operatorului ungar, să nu aibă nimic în comun?, mai scrie Știri pe surse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Articole relationate

    Categorii populare