Judecătoarea care a luat mită de la interlopi va păpa pensia specială liniștită

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti a Elenei Burlan-Puşcaş, ca urmare a pensionării, transmite Agerpres.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a eliberat din funcţie ca urmare a pensionării şi pe: Anca-Mihaela Trandafir – judecător cu grad profesional de curte de apel, preşedinte al Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Iaşi, delegată la Curtea de Apel Iaşi; Daniela Neacşu – judecător la Judecătoria Topoloveni; Ligia Ene – judecător la Judecătoria Topoloveni, delegată în funcţia de preşedinte al acestei instanţe.

În martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus încetarea procesului penal împotriva judecătoarei Elena Burlan-Puşcaş, care primise în primă instanţă o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru corupţie, după ce faptele s-au prescris.

În iulie 2020, Elena Burlan-Puşcaş a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru luare de mită.

La judecarea apelului, Instanţa supremă a constatat că faptele de care era acuzată judecătoarea s-au prescris, fiind aplicate în acest sens două decizii ale Curţii Constituţionale. În consecinţă, condamnarea de la prima instanţă a fost anulată.

„Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în baza art. 396 alin.1 şi 6 Cpp raportat la art.16 alin.1 lit.f Cpp, art.154 alin.1 lit.b Cpp şi art. 5 Cp, cu referire la art.155 alin.1 C.pen., interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr.358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încetează procesul penal faţă de inculpata Burlan – Puşcaş Elena, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, se arată în decizia Instanţei supreme.

Pe de altă parte, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 10.000 euro, bani luaţi ca mită de judecătoarea Burlan.

Judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş a fost suspendată în funcţie în mai 2018, însă, după ce dosarul ei a fost închis, a putut primi toate salariile restante, ea având şi vechimea necesară pentru a beneficia de pensie.

Elena Burlan-Puşcaş a fost trimisă în judecată de DNA sub acuzaţia că a luat mită suma totală de 63.000 de euro de la membrii a două clanuri de interlopi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare