Austriacul care conduce Academia Internaţională Anticorupţie prins corupt

Diplomatul austriac Thomas Stelzer, care conduce Academia Internaţională Anticorupţie (IACA), o organizaţie internaţională impulsionată de ONU, a fost suspendat din funcţie în urma unor suspiciuni de corupţie, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

Respectiva instituţie a emis vineri un comunicat în care menţionează că a fost înştiinţată de Austria asupra primirii unor denunţuri anonime împotriva lui Stelzer privind o presupusă deturnare de fonduri ale acestei instituţii, iar justiţia austriacă examinează în prezent deschiderea unei investigaţii penale.

Prin urmare, consiliul director al IACA, organizaţie ce-şi are sediul în localitatea austriacă Laxenburg, la circa 30 de kilometri de Viena, a decis suspendarea lui Thomas Stelzer din funcţie. Acesta din urmă s-a apărat în faţa acuzaţiilor şi a declarat că a renunţat la imunitatea diplomatică pentru a nu întârzia desfăşurarea anchetei.

Academia Internaţională Anticorupţie, creată la iniţiativa Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), Interpolului, Austriei şi Biroului European Anti-Fraudă (OLAF), are ca obiect de activitate formarea specialiştilor din întreaga lume în activităţi de combatere a corupţiei şi cooperarea în acest domeniu. Până în prezent 76 de state au aderat la tratatul fondator al IACA. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    CIA a cumpărat agenți cu viagra

    Foști oficiali ai serviciilor secrete americane au dezvăluit că...

    Trump a transformat NATO într-o afacere pentru industria militară americană. ROMÂNIA VA PLĂTI!

    Președintele SUA, Donald Trump, a transformat efectiv relația SUA-NATO...

    Putin l-a sunat pe Trump să îi spună că victoria în Ucraina e aproape

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei...

    Miliardarul lui Macron

    Președintele francez Emmanuel Macron, având în vedere planurile sale...

    Omul cheie de la Beijing

    Înaintea unui posibil al patrulea mandat, președintele chinez Xi...

    Articole relationate

    Categorii populare