Viktor Orbán: Sfârşitul războiului nu se vede, am dat 70 de miliarde de euro şi nu ştim unde s-au dus aceşti bani

Războiul din Ucraina nu are o soluţie pe câmpul de luptă, conflictul poate fi soluţionat numai prin diplomaţie şi negocieri, iar primul pas este o încetare imediată a focului – a declarat, vineri, premierul ungar Viktor Orbán, postului public Radio Kossuth.

Viktor Orbán a subliniat: Ungaria trebuie să solicite acest lucru. Este nevoie de rezistenţă, „dacă ne aruncă pe geam, intrăm pe uşă, dacă ne împing afară pe uşă, atunci intrăm pe geam” – a afirmat premierul Ungariei. Viktor Orbán a spus că ucrainenii sunt epuizaţi, iar Ucraina şi armata ucraineană sunt menţinute în viaţă numai de banii veniţi din Occident. Există două întrebări: în primul rând, care va fi decizia preşedintelui SUA, cât timp va cheltui miliarde de dolari aici, în Europa de Est, iar în al doilra rând cât va suporta Europa – a precizat Viktor Orbán.

Premierul Ungariei a mai spus că Uniunea Europeană „poate să producă bani numai prin contribuţia comună a statelor membre”. Întrebarea este „cât vom rezista, în timp ce economia europeană are probleme. Sfârşitul războiului nu se vede, am dat 70 de miliarde de euro şi nu ştim unde s-au dus aceşti bani” – a declarat premierul Ungariei. Viktor Orbán a adăugat: în această situaţie, la mijlocul execuţiei bugetare de şapte ani, Comisia Europeană solicitită statelor membre ale UE să mai dea în total 100 de miliarde de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare