Odobeasca a stat drepți în fața lui Blinken și a raportat cum va lucra România pentru cerealele ucrainiene ale companiilor americane

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu a avut, luni, o convorbire telefonică cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, context în care şefa diplomaţiei române a informat asupra deciziei României de a se alătura Declaraţiei G7 în sprijinul Ucrainei prezentată în marja Summit-ului NATO de la Vilnius, transmite MAE.

Şefii diplomaţiilor română şi americană au discutat despre cele mai recente evoluţii din Marea Neagră, inclusiv cu privire la efectele deciziei Federaţiei Ruse de a suspenda participarea în cadrul Iniţiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră. Ministrul afacerilor externe român şi secretarul de stat al SUA au condamnat atacurile recente ale Federaţiei Ruse asupra civililor şi asupra infrastructurii fluviale şi maritime, precum şi modul cinic în care Federaţia Rusă afectează securitatea alimentară globală.

Ca urmare, au agreat menţinerea unei coordonări strânse, în plan bilateral şi euroatlantic, precum şi cu partenerii like-minded, în vederea continuării sprijinului solid pentru Ucraina pe termen lung, inclusiv în ceea ce priveşte exportul produselor agricole. Totodată, ministrul de Externe Luminiţa Odobescu a prezentat măsurile deja adoptate de România, precum şi măsurile avute în vedere pe termen scurt şi mediu pentru a sprijini capacitatea de tranzit pentru produsele agricole din Ucraina. 

Majoritatea cerealelor ucrainiene aparțin unor companii americane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare