Elevii care au promovat examenele naționale în sesiunea iunie 2023 au fost premiați în ședința Consiliului Județean Mehedinți

În plenul forului județean, elevii din sistemul de asistență socială al DGASPC, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean, au fost premiați astăzi, cu suma de 1000 lei fiecare, pentru rezultatele bune pe care le-au avut la evaluarea națională și bacalaureat.

“Am considerat că trebuie să îi stimulăm pentru eforturile pe care le-au făcut, pentru ambiția de a avea rezultate bune la învățătură, chiar dacă le lipsește căldura părintească.

Un elev a promovat bacalaureatul, iar 12, evaluarea națională. Aceștia din urmă se află în plasament la rude sau asistenți maternali, în timp ce tânărul care a promovat bacalaureatul se află în Adăpostul pentru Victimele Străzii al DGASPC.

M-am bucurat să aflu că elevii care au promovat evaluarea națională au fost admiși la Colegiul Național ”Gheorghe Țițeica”, Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Odobleja”, Colegiul Național Economic ”Teodor Costescu”, Colegiul Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” din Baia de Aramă, Liceul de Artă ”I.Șt. Paulian” și Colegiul Teoretic ”Traian Lalescu”, din Orșova. De asemenea, elevul care a promovat bacalaureatul vrea să devină pompier.

Îi felicit pe toți și le doresc mult succes în parcursul profesional!

Din păcate, unul dintre colegii consilieri a încercat să politizeze evenimentul de astăzi și a făcut remarci deloc potrivite pentru un moment în care cu toții ar fi trebuit să fim un exemplu pentru acești copii, iar gestul său a fost dezaprobat de cei prezenți, inclusiv de colegii liberali.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Dezicia de a promova în Consiliuul Județean, un proiect de hotărâre pentru premierea elevilor a aparținut președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, și a venit imediat după ce s-au afișat rezultatele examenelor naționale, neavând nicio legătură cu dezvăluirile/controalele/urmările situațiilor deloc plăcute descoperite în anumite centre de asistență socială din țară, care au fost în atenția publică în ultimele două săptămâni!

Pe de altă parte, în cadrul ședinței Consiliului Județean de astăzi, directorul DGASPC Mehedinți, Adrian Bidilici, a prezentat rezultatele controalelor efectuate de comisii mixte, la centrele de asistență socială ale DGASPC. Nu s-au constatat deficiențe grave, nu s-au luat măsuri de suspendare sau închidere a activității în niciunul din centrele verificate și nu s-au relocat pacienți. Deficiențele constatate au fost minore, cele mai multe au fost deja remediate, iar parte dintre amenzile date de Comisariatul pentru Protecția Consumatorului vor fi contestate în instanță, întrucât se consideră că s-ar fi putut fi aplica avertismente, astfel încât banii din amenzi să fie folosiți pentru întreținerea beneficiarilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare