Evreii din Moldova se tem de atacuri antisemite după „dispariţia” unui miliard de dolari

Membrii comunităţii evreieşti din R.Moldova au devenit tot mai îngrijoraţi că nemulţumirea populaţiei faţă de cazul în care este implicat omul de afaceri Ilan Shor, de origine evreiască, se va îndrepta împotriva lor, relatează Times of Israel, în pagina electronică, transmite Mediafax.

Potrivit postului de televiziune Channel 2, Marina Lecarteva, directoarea comunităţii evreieşti din Republica Moldova, a declarat că ostilitatea faţă de evrei este o problemă.

„Există mult antisemitism aici, mai ales pe Internet”, a declarat ea. „Pentru că (Shor) este evreu, comunitatea este îngrijorată. Masele îl identifică drept evreu – oamenii sunt furioşi din cauza fraudei şi fac legătura cu comunitatea”, a explicat Lecarteva.

Până în prezent nu au fost înregistrate violenţe, dar comunitatea este îngrijorată, a adăugat ea. „Ne amintim revoltele de la Chişinău”, a declarat ea, referindu-se la pogromul din 1903 şi 1905 în care au fost ucişi zeci de evrei, iar alte câteva sute au fost răniţi.

Mii de protestatari furioşi au manifestat la 5 mai.

Ilan Shor a fost plasat în arest la domiciliu la 6 mai, atunci când i-a fost înaintată şi ordonanţa de punere sub învinuire. Acesta a fost pus sub acuzare pentru gestionarea frauduloasă a Băncii de Economii.

Autorităţile au plasat anul trecut Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank sub administraţia Băncii centrale, după ce o serie de împrumuturi neperformante au condus la falimentul creditorilor, care reprezintă împreună până la 20% din activele sistemului bancar al acestei foste republici sovietice.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Articole relationate

    Categorii populare