Șeful spionajului sârb pus pe lista neagră de americani. Vučić: Cocaina nu a fost găsită în cabinetul lui Vulin, ci la Casa Albă

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić a declarat că Statele Unite ale Americii nu au introdus sancțiuni directorului Agenției de Securitate și de Informații (BIA), Aleksandar Vulin, din cauza implicării sale în infracțiuni sau corupție, ci din cauza relațiilor și atitudinilor sale față de Federația Rusă. 

„Cocaina nu a fost găsită în cabinetul lui Vulin, ci la Casa Albă. Cred că este foarte important să se facă o anchetă pentru că eu consider că este un articol general pe care îl folosesc pentru a scrie ceva. Mâine voi discuta mai detaliat despre toate acestea. Despre poziția sa și poziția Serbiei”, a spus Vučić răspunzând la întrebările jurnaliștilor în cursul inspectării lucrărilor de construcție a șoselei de mare viteză de la Požarevac până la Golubac. 

Ministerul american al Finanțelor a impus ieri sancțiuni lui Aleksandar Vulin din cauza implicării sale în „crima organizată transnațională, operațiuni ilegale în legătură cu narcotice și abuz de funcție publică”.

Președintele Vučić a declarat astăzi că așteaptă ca zilele următoare să aibă o întâlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Politica mea nu o vor conduce nici americanii și nici rușii, dar nici altcineva. Această politică trebuie să fie bună pentru Serbia și poporul sârb”, a spus Vučić.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare